S-au mărit subvenţiile termice

ORADEA – Creşterea subvenţiei termice de la începutul acestui an înseamnă, pentru beneficiari, noi drumuri pentru depunerea actelor doveditoare necesare.

Cererile tip pentru subvenţie se mai pot lua până mâine de la centrele multifuncţionale respectiv Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO), iar depunerea acestora se poate face în perioada 14-31 ianuarie, informează Adina Madar, director executiv al ASCO.

„În prima sesiune de depunere de cereri, pentru energie termică şi gaz s-au depus aproape 15.000 de cereri iar pentru lemne, peste 3.300 au fost aprobate”, spune Laurenţiu Lazăr, director adjunct al ASCO.

Mai mare

De la începutul anului, subvenţiile aferente celor trei luni din ianuarie până-n martie inclusiv, au crescut şi pentru cei racordaţi la reţeaua municipală de termoficare şi pentru cei care folosesc lemne, gaz, cărune sau alţi combustibili pentru încălzirea locuinţei. Conform legii, această creştere nu se acordă retroactiv, fiind valabilă, doar după 1 ianuarie 2008.

Astfel, pentru clienţii CET-ului care au un venit de până la 155 lei pe persoană, cuantumul ajutorul termic este de 90% din câştig. La cealaltă extremă se situează cei care câştigă lunar între 540,1 lei şi 615 lei pe persoană, care vor primi doar 10% din venituri.

Pentru cealaltă categorie de beneficiari – cei neracordaţi la CET, ajutorul acordat este în sumă fixă, şi nu procentual. Cei mai săraci dintre aceştia, cei care au venituri de până la 155 lei, primesc un ajutor lunar de 233. Limita maximă de venit pentru acordare a ajutorului este de 615 lei astfel încât cei care au, lunar, între 540,1 lei pe persoană şi 615 lei, să primească un ajutor de 170 lei, conform ASCO.

Pentru familiile şi persoanele singure, beneficiare ale venitului minim garantat, ajutorul lunar pentru încălzire este 54 lei, pe toată durata sezonului rece.

Dosar gros

În acest context, prin familie se înţelege „soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei”.

În cazul celor care ţin de o asociaţie, datele înscrise în cereri şi declaraţi pe proprie răspundere referitoare la componenţa familiei şi numărul de camere, trebuie certificate de asociaţii, prin eliberarea unei adeverinţe.

Dosarul pentru subvenţie trebuie să cuprindă cererea tip şi declaraţie pe proprie răspundere, în original, copie a actelor de identitate a titularului şi tuturor celor incluşi în cerere (carte de identitate provizorie sau permis de şedere temporară, permis de şedere permanentă, document de identitate – pentrui cetăţenii străini), cetificat de nastere pentru cei sub 14 ani), copii după cel mai actual document care atestă venitul net realizat până pe 31 ianuarie 2008 (veniturile din salarii, pensii, alocaţii, indemnizaţii, stimulete, burse, ajutoare, venituri din activităţi independente, alte venituri).
Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !