S-au stabilit grupele la Viareggio

S-au stabilit grupele la Viareggio
VIAREGGIO – Gruparea patronată de Marius Vizer va susţine în perioada 2-20 februarie un stagiu de pregătire în Italia, la Viareggio. Liberty se va duela cu italienii de la Sampdoria, Benevento şi cu zambienii de la Magher United.

Cu această ocazie, o echipă alcătuită din jucători sub 20 de ani va lua startul la tradiţionalul turneu de la Viareggio (Coppa Carnevale), unde vor fi prezente 48 de echipe. Liberty a fost repartizată în grupa a X-a, alături de echipele Sampdoria, Benevento (ambele Italia) şi Zesco Magher United (Zambia). Se joacă în sistem fiecare cu fiecare, iar primele două clasate se vor califica din grupă, după care se joacă în sistem eliminatoriu.

Taxa de înscriere la ediţia cu numărul 59 a turneului a costat 15.000 de euro. Considerat un veritabil campionat mondial de tineret, Coppa Carnevale reuneşte la start formaţii din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Australia şi Asia. Turneul propriu-zis se dispută în perioada 5-19 februarie, iar în competiţie vor fi nume importante ale fotbalului mondial, precum Inter Milano, Juventus, AC Milan, AS Roma, Atalanta, Fiorentina, AC Parma (toate din Italia), RSC Anderlecht (Belgia), FC Santos (Brazilia), New York Metrostars (SUA), Spartak Moscova (Rusia) sau Steaua Roşie Belgrad (Serbia).

Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Juventud (Uruguay), care a învins în finală pe Juventus Torino, scor 1-0. Ultima echipă românească prezentă la Coppa Carnevale a fost UTA, care a atins faza sferturilor de finală în anul 2002.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase