S-au strans 29 de milioane

ORADEA - Balul de caritate „Pentru viitor, împreună”, desfăşurat joia trecută la Hotel Continental, nu a avut parte de un mare câştig de casă. Majoritatea invitaţilor nu au onorat cu prezenţa, ceea ce a demonstrat încă o dată că învăţământul nu este deloc o prioritate.

Chiar dacă invitaţiile au ajuns pe masa tuturor, nimeni din administraţia publică locală nu şi-a făcut apariţia. În urma balului s-au strâns aproximativ 2.900 de lei noi. Taxa de participare a fost de 300 lei. Fiind organizat de studenţi, cei mai mulţi s-au aşteptat să vadă cât mai mulţi tineri sau măcar cadre univerisitare. Însă evenimentul s-a desfăşurat în absenţa acestora. Prezenţi au fost doar reprezentanţii asociaţiilor studenţeşti.

Momente artistice

În ciuda faptului că organizatorii au încercat să destindă atmosfera cu mai multe momente artistice, invitaţii s-au arătat destul de plictisiţi. Un actor din Satu Mare a primit sarcina de a fi maestru de ceremonii. Pe lângă poeziile recitate de acesta, invitaţii s-au mai delectat cu prezentări de modă susţinute de manechinele Agenţiei Ami Art. De asemenea, designerul orădean Gina Butiuc a prezentat o parte din ultima colecţie lansată. Nu au lipsit momentele muzicale. Hotel FM, Acropolis, Corul de Clopoţei şi studenţi de la Facultatea de Muzică au întreţinut atmosfera. Federaţia Patronilor Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Consiliul Local al IMM-urilor şi Unimpresa au fost partenerii principali ai studenţilor.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !