S-au terminat banii pentru sectorul vegetal

De Simona Drimbău
Adrian Chesnoiu
Adrian Chesnoiu - © FOTO:S.D.
În intervalul 3 – 19 septembrie 2018, s-au primit 67 de solicitări de finanţare pentru investiţii în ferme vegetale, în valoare totală nerambursabilă de peste 80 milioane de euro.

Fondurile europene nerambursabile alocate în acest an pentru investiţiile în exploataţiile din sectorul vegetal, zona non-montană, precum şi pentru dezvoltarea fermelor mici şi de familie, finantaţe prin intermediul submăsurii 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) s-au epuizat.

Conform Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în intervalul 3 – 19 septembrie 2018, s-au primit on-line 67 de solicitări de finanţare pentru investiţii în ferme vegetale în valoare totală nerambursabilă de peste 80 milioane de euro. Solicitările au depăşit alocarea financiară stabilită pentru sesiunea anuală 2018, aferentă sectorului vegetal, zona non-montana, de 53 milioane de euro. De asemenea, pentru sectorul destinat fermelor de familie şi mici, Agenţia a primit on-line 173 de cereri de finanţare pentru 88,7 milioane de euro mult mai mult decât alocarea disponibilă de 59 milioane de euro.

„Necesarul de finanţare pentru agricultura românească este unul foarte mare şi sunt perfect conştient de acest lucru. Încercăm însă, să sprijinim cât de mult putem modernizarea şi dezvoltarea fermelor, iar această ultimă sesiune a fost axată pe atragerea celor mai valoroase proiecte. Rezultatele au început deja să apară, Agenţia având până acum în portofoliu peste 1.650 de contracte de finanţare pentru exploataţiile agricole, valoarea acestora depăşind 650 de milioane de euro”, spune Adrian Chesnoiu, directorul AFIR.

Sesiunea de primire on-line a proiectelor s-a închis automat înainte de termenul limită conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, deoarece a fost atins plafonul maxim de depunere stabilit la 150% din alocarea disponibilă.

De asemenea, în perioada 3 – 9 septembrie 2018 au fost epuizate şi fondurile alocate investiţiilor în exploataţiile din sectorul zootehnic. Pentru acestea AFIR a primit 324 de proiecte în valoare de peste 516 milioane de euro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !