S-au terminat banii pentru tinerii fermieri

De Simona Drimbău
Reactualizat la:
Imagini de la semnarea contractelor cu tinerii fermieri
Imagini de la semnarea contractelor cu tinerii fermieri - © FOTO: S.D.
În cinci săptămâni banii pentru tinerii care doresc să se mute la ţară s-au epuizat.

Fondurile europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural s-au epuizat.

Conform Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-au depus online 680 de solicitări de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 28 milioane de euro. Încă nu a fost făcută centralizarea pe judeţe.

Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea anuală 2018, aferentă submăsurii 6.1 -Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, a fost de 11 milioane de euro.

„În cadrul sesiunii de primire a cererilor de finantare din acest an, AFIR a primit online 680 de solicitîri de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 28 milioane de euro. Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea anuală 2018, aferentă submăsurii 6.1-Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri a fost de 11 milioane de euro”, se arată într-un comunicat al AFIR.

Închidere

Potrivit reprezentanţilor AFIR sesiunea de primire a proiectelor s-a închis conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Astfel, în cazul atingerii plafonului stabilit de 200% din alocarea disponibilă în acest an pentru submăsura 6.1, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat înainte de termenul limită prevăzut în anunţul de lansare.

Sesiunea de primire a cererilor de finanţare a fost deschisă pe 1 august 2018, ora 9:00.

Pentru putea accesa bani în cadrul submăsurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, solicitanţii trebuie să aibă vârsta până în 40 de ani şi să instaleze ca unic şef al exploataţiei. De asemenea, exploataţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: dimensiune economică cuprinsa între 12.000 – 50.000 SO; înregistrată ca microintreprindere/ intreprindere mică şi să fie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol şi/ sau în Registrul exploataţiilor ANSVSA.

Etape

Procesul de instalare a tânărului fermier se desfăşoară în trei etape. Prima etapă cuprinde înregistrarea tânărului fermier la Oficiul Registrului Comerţului ca microintreprindere/intreprindere mică, având pentru prima dată obiect de activitate în domeniul agricol, cu maximum 24 de luni înaintea depunerii Cererii de finanţare. Înscrierea la APIA şi/ sau Registrul Exploataţiei de la ANSVSA/ DSVSA a exploataţiei deţinute sub entitatea economică prin care solicită sprijin se face în acelaşi termen de maximum 24 de luni.

Aceasta etapă trebuie să fie încheiată înaintea depunerii Cererii de finanţare pentru această submăsură.
În cea de a doua etapă se depune cererea de finanţare însoţită de Planul de afaceri şi documentele obligatorii precum şi documentele anexă.

Implementarea Planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult nouă luni de la data deciziei de acordare a sprijinului.

Înaintea solicitării celei de-a doua tranşe de plată, beneficiarul trebuieă să facă dovada creşterii performanţelor economice ale exploataţiei, prin comercializarea producţiei proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranşe de plată.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !