„Să ajungem în primele patru echipe”

„Să ajungem în primele patru echipe”
ORADEA – „A fost faza care a decis meciul”, a recunoscut antrenorul Gheorghe Barbu la finalul partidei FC Bihor – Mureşul Deva, scor 2-0. În minutul 41, Cătălin Bucur i-a furat mingea lui Pisoiu, a pătruns spre poartă şi a înscris cu o „scăriţă” de efect peste portarul Lucian Moldovan.

„Sâmbătă am văzut toată ziua meciuri la televizor împreună cu Mitică (Muscă – n.r.). Am văzut câteva faze de gol în care se pretau execuţii gen scăriţă. Mi-am zis că dacă îmi vine aşa mingea în timpul meciului, încerc şi eu. Mă bucur că mi-a ieşit şi echipa a câştigat. Am mai reuşit astfel de goluri, dar e prima dată când a fost în direct la TV”, a povestit Cătălin.

Atacantul speră că acest start bun să coincidă şi cu urcarea echipei în clasament. „Sper să avem rezultate bune în continuare şi să ajungem în primele patru echipe”, spune Bucur. Jucătorul spune că derby-ul local cu CF Liberty are o motivaţie aparte. „Întotdeauna într-un derby local există o motivaţie în plus, dar rămâne doar un meci de campionat, în care sunt în joc trei puncte. Ne dorim să jucăm la fel cum am făcut-o în prima repriză cu Mureşul Deva, şi atunci putem să câştigăm. Numai prin victorii putem urca în clasament”, a conchis Bucur.

Derby-ul local dintre CF Liberty şi FC Bihor se va desfăşura sâmbătă, ora 15, la Salonta, şi va fi televizat de N24.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase