„Să ne continuăm victoriile”

Gheorghe Mateaş
Gheorghe Mateaş
Handbaliştii de la CSM Oradea joacă vineri pe teren propriu, de la ora 15, cu HCM Bistriţa.

CSM Oradea a avut până acum un parcurs fără greşeală în Seria D a Diviziei A de handbal masculin, înregistrând cinci victorii din tot atâtea partide disputate. Elevii antrenorului Sebastian Tudor vizează vineri cel de-al şaselea succes, în ultimul meci din primul tur al competiţiei. HCM Bistriţa este o formaţie mai degrabă modestă, aflată pe locul cinci dintre cele şapte echipe ale seriei, şi este greu de crezut că ar putea să le pună probleme gazdelor. Antrenorul Sebi Tudor are la dispoziţie întregul lot, doar Roauă şi Iştoc având unele probleme la umăr. „Nu concepem alt rezultat decât victoria. Aşa cum ne-am dorit, vom termina turul întâi pe primul loc, pe care vrem să ne menţinem până la finalul campionatului. Extrem Baia Mare s-a desfiinţat practic după eşecul cu noi, având mari probleme de lot. Adversarele noastre mai periculoase par să fie acum Turda şi Făgăraşul. Noi dorim să ne continuăm victoriile şi sperăm să nu facem nicio greşeală până la final”, ne-a declarat antrenorul orădean. Partida CSM Oradea – HCM Bistriţa are loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 15.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !