„Să nu fim atât de speriaţi de U Cluj”

13Comentarii
Laurenţiu Opriceană, Vig Zoltan şi Mircea Fodor
Laurenţiu Opriceană, Vig Zoltan şi Mircea Fodor
ORADEA – FC Bihor nu ia în calcul varianta eşecului în meciul cu U Cluj, programat sâmbătă la ora 11 pe Stadionul Iuliu Bodola.

„Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă am pierde. Am intra la -6 şi presiunea asupra noastră va fi mult mai mare, dar nu se va întâmpla acest lucru. Să nu fim atât de speriaţi de U Cluj, pentru că dacă erau o echipă extra nu ajungeau la -7 la adevăr”, explică secundul Mircea Fodor. Acesta a adăugat că în această săptămână a observat că echipa este mai unită ca niciodată. „Jucătorii sunt foarte uniţi. Au o dorinţă extraordinară de a învinge, stare pe care am mai văzut-o doar înaintea meciurilor cu Unirea Alba Iulia şi CSM Vâlcea. E un semn bun”. Principalul Vig Zoltan consideră că FC Bihor e acum „cu cuţitul la os, dar trebuie să batem U Cluj să putem fi liniştiţi”. Orădenii nu se tem de eventuala apariţie în teren a lui Dorinel Munteanu. „Nu ştiu dacă joacă sau nu. Nu ne interesează, noi ne vedem de jocul nostru. Nu ne vom face o tactică specială ca să-l blocăm pe jucătorul Dorinel Munteanu”, afirmă Fodor.

„Doar pe teren”

Căpitanul echipei a încercat să explice de ce FC Bihor nu aduce puncte de afară. „Nu reuşim să ne mobilizăm atât de bine în deplasare şi rezultatele se văd. Jucăm doar o repriză, nu suntem pragmatici, nu dăm gol şi acest lucru se cunoaşte. Cu U Cluj va fi un meci foarte greu, între două echipe egale valoric care au neaparată nevoie de trei puncte”, susţine Opriceană.

Antrenorii au dorit să dezmintă anumite zvonuri lansate în oraş. Unele că FCB ar ceda meciul pentru a salva Clujul, altele că ar juca motivaţi de ACU Arad pentru a înfunda „şepcile roşii”. „Noi am jucat doar pe teren. Nu ne-a influenţat nimeni. Am pierdut pe mâna noastră, am câştigat pe mâna noastră. În Oradea când se câştigă se cumpără, iar când se pierde se vinde meciul. După unii echipa nu are nici un merit”, spun tehnicienii orădeni. Fodor a făcut un apel la public. „Bihorenii să fie alături de noi într-un număr cât mai mare, iar noi sperăm să nu-i dezamăgim. U Cluj va veni cu siguranţă cu mulţi suporteri”.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor