„Să refacem potenţialul secţiei”

De Gabriel Nuțiu
Reactualizat la:
Adrian Pop
Adrian Pop
Disputat la Arad, CN de aruncări lungi pentru seniori, tineret, juniori I şi II nu a adus medalii pentru atletismul orădean, aşa cum se obişnuia în anii precedenţi.

„Secţia noastră trece printr-un proces de tranziţie, al schimbului de generaţii. Avem tineri promiţători, de la care aşteptăm să progreseze în viitor. Încercăm să refacem potenţialul secţiei. Deocamdată nu am câştigat medalii, dar toţi concurenţii noştri au stabilit noi recorduri personale”, afirmă Méhes Albert, antrenor al grupei de aruncări a CS Crişul.

Cel mai aproape de podium a fost Adrian Pop, clasat pe locul 4 la aruncarea ciocanului seniori, cu 55,89 m. Cristian Hainer s-a situat pe locul 10 la seniori, respectiv pe locul 7 la tineret, cu 34,80 m. La ciocan juniori I, Andrei Gârz a ocupat locul 10, cu 42,34 m, iar Cristian Hainer locul 12, cu 37,51 m. La juniori II, Cristian Méhes, care este încă junior III, s-a situat pe locul 9, cu 41,71 m. El va avea însă un cuvânt greu de spus la CN pentru juniori III, care va avea loc la 26-27 martie, la Oneşti.

Un alt atlet orădean, Andrei David (CSU CSM Oradea, antrenor Liviu David) a ocupat locul 6 la seniori, respectiv locul 5 la tineret, în proba de aruncare a suliţei, cu rezultatul de 64,94 m.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase