Sala festivă a fost consolidată

Sala festivă a fost consolidată
Moment festiv la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Între două examene din cadrul bacalaureatului, conducerea unităţii de învăţământ, în parteneriat cu Primăria, a programat inaugurarea sălii festive, tocmai ieşită dintr-un proces de modernizare şi consolidare ce a durat aproximativ doi ani, conform informaţiilor furnizate de Marcel Boloş, şef peste Direcţia Patrimoniu din Primărie, finanţatorul lucrării.

„Au fost necesare mai ales lucrări de consolidare, pentru că întreaga sală vibra
la fiecare pas. Nu mai era utilizabilă în condiţii de siguranţă. Executantul a
fost firma Şantier Arc din Oradea, costul fiind de trei miliarde de lei”, a declarat
Marcel Boloş, precizând că întreaga lucrare a durat aproximativ doi ani. Colegiul
„Mihai Eminescu” a mai beneficiat de o investiţie semnificativă de la bugetul
local: reabilitarea sălii de sport a costat două miliarde de lei.

Mari speranţe
Vorbitorii au folosit momentul festiv pentu a-şi exprima doleanţele legate de
imobilul din strada Roman Ciorogariu. „Pentru reabilitarea întregului ansamblu
sunt necesare sume la care nu pot nici visa. Reabilitarea acestei săli este,
pentru noi, o luminiţă de la capătul tunelului. Sper, totuşi, că vom ajunge
să refacem toată clădirea”, a declarat Iosif Eilender, directorul colegiului.

„Retrocedarea sau discuţiile despre acest subiect mi se par absurde, având
în vedere că asta nu este casa bunicului, pe care să o ceară cineva înapoi”,
comentează directorul.

Prezent la eveniment, primarul Petru Filip a ţinut să puncteze câteva repere
financiare din implicarea Primăriei în învăţământ. „În 2006, investim în învăţământ
între 70 şi 80 miliarde de lei, şi cam la fel a fost şi anul trecut. Păstrând
trendul, în patru ani vom asigura jumătate din necesarul de investiţii în întregul
sistem educativ”, estimează şeful Executivului local.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !