Sală inaugurată la Sântandrei

Sală inaugurată la Sântandrei
ORADEA - Ieri, Sântandreiul şi-a inaugurat noua sală de sport, finanţată de către Compania Naţională de Investiţii. La eveniment şi-au făcut apariţia o serie întreagă de oficialităţi din zona PD-L, lucru explicabil de vreme ce primarul de Sântandrei, Ioan Mărcuş, e membru PD-L. Video  Sala de sport 25.1.2008

Au ţinut să fie prezenţi senatorul Vasile Blaga, europarlamentarul Petru Filip, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Ştefan Seremi şi Gavrilă Ghilea, primarul interimar de Oradea, Mihai Groza, deputatul Ionela Pop-Bruchental, consilierii locali Mircea Matei şi Nicuşor Lepădatu ş.a.m.d.

Primarul Ioan Mărcuş a făcut oficiile de gazdă, rostind un cuvânt în deschidere, după care în scenă au intrat tinerele majorete. Soborul de preoţi a oficiat slujba de sfinţire a sălii. Blaga şi Seremi au spus apoi câteva cuvinte de la microfon, după care două momente de divertisment – domnişoarele-pirat şi fetite „James Bond” – au acaparat podeaua sălii de sport a Sântandreiului.

Momentul festiv s-a încheiat cu ciocnirea unor cupe de şampanie, puse la dispoziţie invitaţilor de către oficialităţi.

Dimensiuni olimpice

„Terenul are dimensiuni olimpice: 45×65 m. Sala e dotată cu tot ce e necesar: opt vestiare, duşuri, cabinet medical, birou”, ne-a declarat primarul Mărcuş.

Sala a costat aproape un milion euro, executantul Construcţii Bihor finalizând lucrările în unsprezece luni. Încălzirea sălii se face pe gaz, obiectivul beneficiind şi de ventilaţie.

În fine, suprafaţa de joc e formată dintr-un cauciuc turnat în trei straturi.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !