Sălard, cel mai mare centru de depozitare a legumelor din ţară

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Participanţi la workshop
Participanţi la workshop
Peste 100 de producători de legume și fructe din județul Bihor au răspuns invitaţiei Asociaţiei Crişana de a se întâlni cu specialişti din diverse domenii.

Asociația pentru Cercetarea și Promovarea Produselor Agroalimentare Crișana a organizat marți în Cetatea Oradea workshop-ul „Tehnologii și finanțări în producția de legume și fructe”. e prezenti de BASF, Consiliul Județean Bihor, APIA, AFIR, Direcția agricolă, AgroTransilvania Cluster, Banca Transilvania, producători de utilaje și societăți de consultanță în domeniul proiectelor pe fonduri europene.

În cadrul workshop-ului au avut loc prezentări din domeniul tehnologiei de producție eficientă, sisteme de finanțare a producției de legume și fructe, proiecte europene dedicate acestui sector.

Cele mai aşteptate intervenţii au fost cele ale şefilor AFIR şi APIA, prezenţa acestora fiind marcată cu aplauze. Una dintre cele mai spectaculoase informaţii a fost dată de directorul AFIR, Cristian Buzle, care, vorbind despre succesul pe care îl înregistrează Bihorul la capitolul proiecte în agricultură finanţate de AFIR, a exemplificat cu investiţia realizată de un tânăr fermier sub 40 de ani, din Sălard, care a reuşit să obţină 90% finanţare în cadrul unui proiect de 5 milioane de euro pentru a construi cel mai mare centru de depozitare a legumelor din ţară. Capacitatea de sortare este de 100 tone pe zi.

Conform primarului de Sălard, Nagy Miklos, care este şi preşedintele Asociaţiei Bioterra, localnicul din Sălard este deja nevoit să facă o nouă extindere, fiind atât de solicitat pentru depozitare şi sortare.

Entuziasmat de reuşita tânărului fermier, care extinde o afacere de familie în domeniu, primarul de Sălard, Nagy Miklos, a spus: „La noi şi pământul se mişcă! Ceea ce nu pot face eu, îi încurajez pe alţii să facă. Şi nu uitaţi că un tânăr şi-a transformat visul în realitate. Nu pot să spun ce ajutor este pentru comună o asemenea investiţie. Dincolo de taxele şi impozitele plătite, acest om a creat locuri de muncă, are şi o flotă de transport pe lângă hale, la el şi-au găsit locuri de muncă oameni din comună, care altfel nu aveau unde lucra, dar şi oameni cu pregătire superioară. Din Sălard, în acest moment, pleacă legume în toată ţara”, spune primarul Nagy Miklos.

Directorul AFIR a vorbit despre investiţia de la Sălard în contextul în care a dat explicaţii despre o măsură specială care asigură finanţare pe proiecte de depozite de sortare-procesare și depozitare, ai căror beneficiari pot fi persoane juridice, dar şi asociaţii. Directorul AFIR, Cristian Buzle, le-a trimis încurajări legumicultorilor din zona Săcueni, dar şi din zona Tărcaia – acolo unde a apreciat că există un bazin legumicol extraordinar – să se asocieze şi să urmeze exemplul de succes Sălard. Cristian Buzle a vorbit şi despre faptul că în Bihor, prin proiectele finanţate prin AFIR, sunt în acest moment în construcţie patru sere, care se întind pe un ha fiecare şi a căror valoare este de un milion de euro pentru fiecare seră. Şeful AFIR le-a atras atenţia celor prezenţi că la dispoziţia celor care vor să-şi înfiinţeze o livadă stau 450 milioane de euro, destinaţi pomiculturii.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor