Salariati mai multi, dar si somaj in crestere

De Dan Birta
Salariati mai multi, dar si somaj in crestere
Mijlocul verii a crescut numărul salariaţilor din judeţul Bihor, dar şi salarii mai mari.

Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor, efectivul de salariaţi, la nivelul judeţului Bihor la sfârşitul lunii iulie 2012 a fost de 154.886 persoane, în creştere cu 212 salariaţi faţă de efectivul înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2012.

Salarii mai mari

Câştigul salarial mediu brut în luna iulie 2012 în judeţul Bihor a fost de 1.599 lei/persoană, în creştere cu 1,85% faţă de câştigul salarial mediu brut înregistrat în luna precedentă. „Câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.852 lei); servicii (1.602 lei). Câştiguri salariale medii brute sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1.586 lei)”, ne-a comunicat DJS Bihor.

Câştigul salarial mediu net în luna iulie 2012 în judeţul Bihor a fost de 1.159 lei/ persoană, în creştere cu 2,20% faţă de cel înregistrat în luna anterioară.

Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură (1.344 lei); industrie şi construcţii (1.161 lei). Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din servicii (1.154 lei).

Şomaj în creştere

Numărul şomerilor în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor la data de 31.07.2012 a fost de 10.512 persoane, în creştere cu 839 persoane faţă de luna iunie 2012. Pe sexe, din totalul şomerilor înregistraţi, 5.813 erau de sex masculin şi 4.699 de sex feminin. Faţă de luna iunie 2012, numărul şomerilor de sex masculin a crescut cu 341 persoane iar numărul şomerilor de sex feminin a crescut cu 498 persoane.

La prima vedere, pare un paradox creşterea simultană a numărului de salariaţi cu cea a numărului de şomeri. Explicaţia ne-a fost oferită de Daciana Nica, directorul executiv adjunct al AJOFM Bihor. „Creşterea numărului de şomeri se datorează înscrierii în baza noastră de date a absolvenţilor de liceu din anul 2012”, ne-a explicat Daciana Nica. Este de aşteptat ca numărul şomerilor să crească şi mai mult în lunile următoare cu absolvenţii de studii superioare care nu şi-au găsit un loc de muncă.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase