Salarii mai mari şi medici din import

1Comentariu
Salarii mai mari şi medici din import
ORADEA/TARGU-MURES - Ca o consecinţă la problema deficitului de cadre medicale din spitale, Ministerul Sănătăţii a luat în considerare posibilitatea majorării salariilor acestora, excepţie făcând comitetul director, sau deschiderea pieţei forţei de muncă pentru medicii extracomunitari bine pregătiţi.

Deşi intenţia ministerului este salutară, creşterea salariilor nu se apropie de oferta Uniunii Europene. Astfel, salariul unui medic specialist ar putea creşte de la 1.800-2.000 de lei noi până la 4.000. În Spania, de exemplu, salariul oferit unui medic specializat în interne, pediatrie, ginecologie, radiologie sau nefrologie poate depăşi 3.000 de euro.

 

Creştere condiţionată

Majorarea salariilor are în vedere respectarea unor criterii de evaluare a performanţei de către medicii în cauză. Astfel, dacă specialiştii vor lua punctajul maxim pentru toate criteriile de performanţă creşterile salariale vor fi de 50% sau dacă la 90% din criterii au punctajul maxim, atunci creşterea va fi de 25%. Aceste condiţii sunt obligatorii, altfel medicii se pot alege cu o scădere de până la 50% a salariului. Majorarea cu până la 100% este posibilă dacă spitalul, secţia, laboratorul sau serviciul medical dispun de venituri proprii. Şi în acest caz criteriile de evaluare sunt aceleaşi. Dr. Dumitrescu Mircea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Bihor, apreciază pozitiv iniţiativa ministerului, dar ridică problema „de unde vor fi plătiţi aceşti medici? Din penalizarea altor medici?”.

 

Medici din import

Într-o conferinţă de presă susţinută de ministrul Eugen Nicolăescu la Târgu-Mureş la sfârşitul săptămânii trecute, acesta a declarat că „noi va trebui să ne gândim pe lângă toate măsurile interne pe care le-am luat, şi la o deschidere a pieţei forţei de muncă în domeniul medical şi pentru medicii din alte ţări, din afara spaţiului UE, dar care vor putea să vină cu certificate de conformitate prin care să se dovedească că pregătirea din acele ţări este conformă cu curricula din UE”. Altfel spus, exodul de medici va fi înlocuit cu specialişti proveniţi din ţările arabe, Pakistan sau Republica Moldova. În Oradea un deficit de medici se înregistrează pentru specialitatea  neuropsihiatrie infantilă, dermatologie. De altfel, Aleşdul se află în aceeaşi situaţie. Rezidenţiatul pe post, iniţiat anul acesta fiind o altă strategie a Ministerului Sănătăţii de a suplimenta deficitul de medici în spitalele din oraşele mai mici.

 

Vasilica Marinca



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor