Salariul mediu net a urcat în iulie la 1.308 lei

Salariul mediu net a urcat în iulie la 1.308 lei

Creșterea salariului mediu nominal net s-a accelerat la 25,8% în iulie, comparativ cu perioada similară din 2007, astfel că valoarea acestuia a ajuns la 1.308 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Majorarea a fost superioară celei din iunie, când avansul a fost de 24,4%, comparativ cu luna corespunzătoare a anului trecut.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3.214 lei), iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (732 lei), se arată într-un comunicat al INS.

Salariile angajaţilor din activităţi de intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii, au continuat să fie ridicate, situându-se la 3.164 lei.

Comparativ cu luna iunie, câştigul salarial mediu nominal net a urcat cu 2,7%.

În acelaşi timp, câştigul salarial mediu nominal brut a ajuns în iulie la 1.769 lei, cu 1,8% mai mare faţă de luna precedentă.

În luna iulie, în majoritatea activităţilor economice au fost înregistrate creşteri ale câştigului salarial mediu net, generate, în principal, de acordarea de prime, inclusiv a primelor de vacanţă, negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari, se spune în comunicat.

Astfel, creşteri cuprinse între 11% şi 18% au fost consemnate în industria mijloacelor de transport rutier, fabricarea produselor din tutun, activităţi de asigurări ale caselor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) şi industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari.

Avansuri de 7%-10% au fost înregistrate în edituri, poligrafie şi reproducerea înregistrărilor pe suporţi, industria altor mijloace de transport, industria minieră, industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie, optice şi fotografice, ceasornicărie, industria de maşini şi aparate electrice, administraţie publică şi activităţi anexe şi auxiliare de transport.

De asemenea, salariile au crescut cu 5%-7% în informatică şi cercetare-dezvoltare, transporturi tereste, captarea, tratarea şi distribuţia apei, prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, hoteluri şi restaurante, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, producţia de mobilier şi alte activităţi industriale şi construcţii.

Pe de altă parte, scăderi ale câştigului salarial mediu net în iulie, faţă de luna precedentă, au fost determinate de acordarea de prime şi sume din profitul net în luna anterioară sau de realizarea unei producţii mai mici.

Cele mai importante scăderi, de 13,9%, au fost înregistrate în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii.

Angajaţii din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale au câştigat cu 7,9% mai puţin decât în luna precedentă, notează INS.

Totodată, diminuări de 1%-3,5% au fost consemnate în activităţi precum poştă şi telecomunicaţii, învăţământ, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii), activităţi de poştă si curier şi industria metalurgică.

Indicele câştigului salarial real pentru luna iulie, faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,8%, cu 2,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna iunie a acestui an.

Comparativ cu iulie 2007, indicele câştigului salarial real a urcat cu 15,4%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase