Salcamii in floare si in sarbatoare la Comlosu Mare

De Corina Eva
Salcamii in floare si in sarbatoare la Comlosu Mare
Mai puţin de 24 de ore au mai rămas până la prima ediţie a Sărbătorii Salcâmului. În localitatea timişeană Comloşu Mare pregătirile sunt în toi. Sâmbătă de la ora 10, mierea, conferinţele, expoziţiile cu vânzare, o tombolă cu premii, concursurile de degustat mierea, muzică şi voia bună, toate înmiresmate de parfumul florilor de salcâm vor contribui la reuşita unui eveniment care îşi anticipează tradiţia, încă de la această, primă ediţie.

Sâmbătă 19 mai, în localitatea timişeană Comloşu Mare debutează prima ediţie a unui festival care îşi anticipează încă de acum o viitoare tradiţie, Sărbătoarea salcâmului. Cele 40 de hectare de pădure de salcâm, care înmiresmează în această perioadă localitatea, reprezintă raiul albinelor. Acest lucru a stat la baza acestui eveniment, organizat de Primăria Comloşu Mare în colaborare cu Asociaţia crescătorilor de albine, filiala Timiş.”La Comloş avem o pădure de salcâm de aproximativ 30 de ani, ce se întinde pe o suprafaţă de 20 de ha. O altă pădure, mai nouă, de 15 ani se întinde pe alte 20 de ha. Sperăm în reuşita acestui eveniment” ne-a declarat Ovidiu Ştefănescu, edilul şef.

Peste 500 de apicultori din ţară şi străinătate şi-au anunţat participarea. La târgul organizat cu acest prilej vor fi amenajate 10 standuri unde cei interesaţi vor putea cumpăra miere, produse apicole dar şi utilaje.

„La acest eveniment care include un târg apicol şi o secţiune ştiinţifică vor participa apicultori din toată ţara şi străinătate. Vor veni la Comloşu Mare, printre alţii, Vladimir Kovacevici, preşedintele Asociaţiei apicultorilor din Kikinda precum şi cel mai mare apicultor din Serbia desemnat în 2011. În Comloş sunt înregistraţi 10 apicultori profesionişti, care vor lua parte la această primă ediţie, alături de colegii lor din Serbia, Kikinda şi din satele de pe graniţă învecinate localităţii timişene” ne-a spus Casian Brebu, preşedintele Cercului Apicol Timişoara.

Despre salcam si beneficiile sale

Salcâmul provine din continentul nord-american şi a ajuns în Europa în anul 1601. Salcâmul trăiește în jur de 100 de ani și face parte din categoria arborilor cu lemn de esență tare, fiind greu, dur și deosebit de rezistent la umezeală. Florile de salcâm au efecte terapeutice asupra sistemului nervos, digestiv şi pulmonar. De calităţile relaxante ale florilor de salcâm pot beneficia persoanele de toate vârstele. Un tratament naturist cu efecte benefice asupra psihicului este plimbarea în zone cu plantaţii de salcâm. Terapeuţii recomandă o astfel de terapie pentru efectul calmant asupra întregului organism. Practic, s-a dovedit că, prin repetarea acestor plimbări timp de o săptămână sau două, stările de anxietate sunt mai bine controlate. Ceaiul din flori de salcâm uşurează digestia, stimulează bila, scade aciditatea gastrică şi este eficient şi în dischinezie biliară hipotonă. Mai mult, infuzia favorizează şi uşurează tusea. Nu în ultimul rând, are acţiune calmantă, sedativă asupra sistemului nervos, înlătură stresul şi favorizează somnul.

Despre mierea de salcam

Mierea de salcâm se zahariseşte cel mai greu şi în 30 de minute de la ingerare este asimilată de corpul uman, ajungând direct în sânge. Pentru revigorarea fizică şi psihică, efecte imediate are mierea de salcâm în amestec cu miez de nucă. Terapia a dat rezultate deosebite în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la sportivii de performanţă, la persoanele convalescente şi la mamele care alăptează. De asemenea, delicioasa miere de salcâm are efecte calmante şi cicatrizante (în gastrită şi în ulcer), este tonică pentru sistemul nervos (nevroze) şi creşte imunitatea generală a organismului.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !