Sălile de sport sunt neviabile

2Comentarii
Sălile de sport sunt neviabile
Guvernarea PSD a dat chix cu programul naţional „400 de săli de sport pentru România”, sub aspect financiar, iar Alianţa se pregăteşte să-i calce pe urme cu ideea campusurilor şcolare modulare.

În calitatea sa de administrator al unităţilor de învăţământ, municipalitatea s-a trezit cu cheltuieli de întreţinere uriaşe la Colegiul Economic „Partenie Cosma” şi la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, cele două unităţi de învăţământ orădene care au beneficiat de atenţia guvernării trecute, fiind incluse în programul naţional al celor 400 de săli.

„Sunt construcţii modulare, care necesită eforturi financiare suplimentare faţă de celelalte pe care le avem în administrare. În medie, cheltuielile cu întreţinerea sunt cu 40% mai mari faţă de anii trecuţi”, spune Marcel Boloş, directorul general al Direcţiei Patrimoniu din Primărie.

Dincolo de limita raţiunii

Valorile de inventar ale celor două obiective, conform fişelor existente la Compania Naţională de Investiţii, este de 16,1 miliarde lei plus TVA, cea de la „Partenie Cosma”, respectiv 14,9 miliarde plus TVA cea de la „Traian Vuia”. Costurile de întreţinere, însă, sunt cel puţin spectaculoase. Menţinute la acelaşi nivel, facturile cheltuielilor cu aceste săli ar putea întrece valorile investite de fostul Guvern în aproximativ opt ani, estimează Marcel Boloş.

„La Colegiul „Partenie Cosma” am avut cheltuieli de 620 milioane de lei în ultimele şase luni, adică în jur de 100 milioane de lei pe lună. Sumele acestea mi se par dincolo de limita raţionalului. Consumul de gigacalorii de la «Traian Vuia» este comparabil. Sălile acestea de sport consumă cât nişte blocuri”, apreciază directorul.

Boloş foloseşte argumentul „energofagiei” construcţiilor modulare pentru a combate ideea campusurilor şcolare care vor fi realizate cu aceeaşi tehnologie. „Ar fi mai bine ca aceste programe naţionale să propună soluţii care se pretează condiţiilor locale”, apreciază directorul, precizând că nu este deloc încântat de iniţiativele de la Centru care lasă, apoi, cheltuieli uriaşe pe umerii administraţiei locale.

Cristina Ghilea



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor