Salonta, gazdă bună pentru aeromodelism

Salonta, gazdă bună pentru aeromodelism
Salonta a găzduit Mondialele în zbor liber pentru juniori şi Cupa Salonta la seniori.

Salonta s-a specializat în organizarea competiţiilor de anvergură la aeromodelism în aer liber. După CE de seniori de anul trecut, în acest an a avut loc CM pentru juniori, respectiv Cupa Salonta pentru seniori. Ambele competiţii au fost organizate de Primăria Salonta, CS Metalul Salonta, DSJ Bihor şi FR de Aeromodelism.

„Competiţiile au constituit o reuşită deplină, fapt apreciat de toate delegaţiile celor 17 ţări participante. Pentru noi, organizatorii, au existat probleme legate de capriciile vremii. Vineri după-amiază de pildă, toate corturile oficialilor au fost luate de vânt. Ne-au trebuit vreo două-trei ore să le refacem. Una peste alta, au fost concursuri foarte apreciate”, a declarat Szijjártó Zoltan, membru în cadrul echipei de organizare.

Sportivii români n-au înregistrat rezultate prea spectaculoase la CM de juniori. La Cupa Salonta în schimb, componenţii Clubului CS Metalul Salonta s-au remarcat, obţinând mai multe clasări pe podium, după cum urmează: la Cupa României, clasa F1 A, Alin Mitrache a ocupat locul I, iar Szijjarto Szilard, locul II; la Cupa României, clasa F1 B, Vincze Sandor s-a situat pe primul loc, urmat de coechipierul său Suranyi Bela. „Aeromodelismul este un sport bine reprezentat în Bihor, la Salonta. Alte oraşe din ţară unde există astfel de cluburi sunt Târgu Mureş, Mediaş, Brad, Hunedoara şi Piteşti”, a afirmat Szijjarto Zoltan.

G.N.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !