Salvaspeo, serviciu public

ORADEA – La 1 ianuarie a intrat în vigoare proiectul legislativ Plx 528/2006, care prevede înfiinţarea serviciului salvaspeo în organigrama Consiliului Judeţean. Serviciul Salvaspeo va intra sub tutela Consiliului Judeţean, care îl va cofinanţa.

Corpul Român Salvaspeo (CORSA), coordonat de orădeanul Ionuţ Laţcu, va colabora cu autorităţile din cele 11 judeţe vizate de actul normativ, pentru lansarea serviciilor Salvaspeo din Bihor, Cluj, Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Mehedinţi, Caraş-Severin, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa.
Consiliile judeţene au obligaţia de a asigura spaţiu, echipament, transport şi diurnă în timpul intervenţiilor. Ionuţ Laţcu apreciază că funcţionalitatea serviciului ar fi asigurată cu un buget de circa 10.000 euro.

Serviciul Salvamont, care funcţionează sub tutela CJ Bihor din 1997, a avut anul trecut un buget de 40.000 de euro, din care circa 11.500 de euro a fost contribuţia pentru noul sediu de pe strada Sovata.
Mai notăm că primul exerciţiu programat de CORSA în Bihor, în acest an, va avea loc curând la Peştera Vântului din Şuncuiuş.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase