Salvaţi dintre gheţuri după trei luni

Salvaţi dintre gheţuri după trei luni
11 marinari care au naufragiat în Extremul Orient rus au fost salvaţi după trei luni. Bărbaţii au stat în tot acest timp într-o fostă bază militară. S-au aventurat să caute ajutor doar când proviziile erau pe sfârşite.

Calvarul celor 11 pescari a început acum trei luni, când o furtună iscată din senin le-a distrus cele două vapoare. Marinarii se aflau la pescuit în zona peninsulei Kamceatka, la 6.700 de kilometri est de Moscova. Valurile i-au azvârlit pe ţărm, unde s-au adăpostit într-o fostă bază militară. Acolo au găsit nişte saci cu făină, din care şi-au făcut pâine. Au mai mâncat şi peşte, când au prins, şi au recuperat şi o parte din proviziile pe care le aveau pe vase.

Nu le-a fost însă deloc uşor. În trei luni au pus pe foc aproape toată mobila din clădire. Când au văzut că rămân fără mâncare şi fără lemne, cinci dintre ei au plecat după ajutor. Au mers patru zile prin viscol, până au dat de o patrulă, la 30 de kilometri de bază. Soldaţii au dat alarma, iar Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în ajutorul naufragiaţilor mai multe echipe de intervenţie. Toţi pescarii sunt în stare bună şi niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !