Sâmbata, Ziua tarancutei

Sâmbata, Ziua tarancutei
Uniunea Femeilor încearca sa mobilizeze autoritatile de la tara. Peste 230 de scrisori au fost trimise primarilor si consilierilor în încercarea de a sarbatori Ziua tarancutei din Bihor. Pentru prima data în Bihor va fi sarbatorita femeia din mediul rural.

Ziua de 15 octombrie este declarata Ziua nationala a femeii din mediul rural. Pâna acum, evenimentul a fost sarbatorit doar în sudul tarii si în preajma Bucurestiului. Proiectul „Tarancuta, tarancuta”, derulat cu acest prilej, face parte din Programul „Sanse egale”, organizat de Uniunea Femeilor (UF) din Bihor. „Proiectul nu a obtinut finantare din Fondul Euroregiunii Hajdu-Bihar – Bihor, dar ne-am bucurat de întelegerea si sprijinul presedintelui Consiliului Judetean, Alexandru Kiss”, spune presedinta UF Bihor, Miorita Sateanu. Se întrec în ikebana


Scopul sarbatorii este acela de a implica femeia din mediul rural în viata economica, sociala si culturala a comunitatii din care provine, de a o evidentia. „Vrem, totodata, sa constientizam societatea civila asupra importantei pe care o are femeia în comunitatea din mediul rural, sa transmitem si sa popularizam datinile si traditiile comunitatii legate de existenta femeii de la tara”, spune Miorita Sateanu. Un concurs pe tema aranjamentelor florale si un spectacol sustinut de o formatia cultural-artistica din Tilecus vor fi momentele de rezistenta ale actiunii.

Bursasiu Veronica