Șampanie veche de 170 de ani, recuperată de pe fundul mării

Reactualizat la:
1Comentariu
Șampanie veche de 170 de ani, recuperată de pe fundul mării
© FOTO: ANDERS NÄSMAN
Fiecare cunoscător de vin apreciază vârsta băuturii, dar puțini au ocazia de a gusta dintr-o șampanie veche de 170 de ani găsită pe fundul mării.

În 2010, scafandrii au găsit 168 de sticle de șampanie în timp ce explorau niște epave din Marea Baltică. Când au gustat băutura, aceștia și-a dat seama că vinul are peste 100 de ani.

Studiul despre șampania găsită pe fundul mării a fost publicat în urmă cu câteva zile, iar specialiștii au analizat compușii chimici din băutura care a îmbătrânit la adâncime și i-au comparat cu cei din șampaniile din zilele noastre.

„Surprinzător, am constatat că acești compuși chimici din șampania veche de 170 de ani sunt asemănători cu cei din șampaniile moderne, dar sunt câteva diferențe notabile”, a precizat unul dintre cercetători.

Potrivit analizei, șampania de 170 de ani conține mult mai mult zahăr decât cea produsă în prezent. Conținutul ridicat de zahăr ține de gusturile oamenilor care trăiau în urmă cu aproape două secole, explică specialiștii.

În plus, șampania veche conține concentrații mai mari din anumite minerale, precum fier, cupru sau sare de masă, decât șampania modernă.

Conținutul ridicat de fier este dat, cel mai probabil, de vasele în care era depozitat vinul, care erau făcute din metal, susțin cercetătorii, iar conținutul de cupru este dat de utilizarea sulfatului de cupru ca agent antifungic, care era pulverizat pe struguri.

Șampania a fost găsită la o adâncime de 50 de metri, într-o zonă întunecată, unde temperatura este constant scăzută. Potrivit gravurii de pe dopul de plută, băutura este franțuzească.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor