Samuil Vulcan, şcoală europeană

Premiaţi la Palatul Victoria
Premiaţi la Palatul Victoria
Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş a primit oficial distincţia Şcoală Europeană, alături de alte 64 de şcoli din ţară.

La evenimentul desfăşurat la Palatul Victoria în data de 20 mai, anul curent, au participat, alături de reprezentanţii şcolilor premiate, elevi şi profesori, inspectori generali şi inspectori de proiecte, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, Ecaterina Andronescu, preşedinta Comisiei de învăţământ din Senat, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, Angela Filote, şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Mădălina Mihalache, şefa Biroului de informare al Parlamentului European în România.

Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” a fost reprezentat de domnul director, profesor Traian Stanciu, doamna consilier educativ, profesor Mihaela Ilieş şi domnişoara Orsolya Egyed, elevă în clasa a XII-a. Echipa CNSV a fost însoţită la ridicarea distincţiei de domnul inspector şcolar general, profesor Nicolae-Ioan Avram şi doamna inspector şcolar de specialitate pentru proiecte educaţionale, profesor Elena Moţoc-Chivari.Doamna subsecretar de stat, Liliana Preoteasa, a declarat în cadrul acestui eveniment că „Certificarea şcolilor cu titlul Şcoală Europeană le conferă recunoaştere şi prestigiu (…) în cadrul comunităţilor educaţionale, iar eforturile pe care le fac şcolile pentru menţinerea titlului obţinut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi proiecte, ceea ce conduce în mod direct la îmbunătăţirea managementului şcolar şi dezvoltarea unei culturi organizaţionale solide”. Domnia sa a precizat că de-a lungul celor 11 ediţii ale competiţiei „Şcoala Europeană” în concurs s-au înscris 1.562 de unităţi şcolare din toate judeţele şi doar 376 au primit certificatul Şcoală Europeană. Acesta rămâne valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să se reînscrie în competiţie dacă doreşte să candideze pentru a-şi reconfirma titlul obţinut. Pentru reconfirmarea titlului, ca şi pentru obţinerea pentru prima oară a titlului, şcoala trebuie să dezvolte proiecte de parteneriat cu şcoli din Uniunea Europeană, iar managementul şcolii, reflectat în documentele manageriale, trebuie să fie coerent şi performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei.

samuil vulcan4

Proiecte

Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” a fost implicat în perioada 2011 – 2013 în proiectul Comenius If I were you… (coordonator – profesor Mihaela-Irina Ilieş), având ca parteneri şcoli din Turcia, Spania, Italia şi Lituania, dar şi în proiectul Together (coordonator – profesor Mihai Gabor), având ca partener o şcoală din Ungaria. Astfel s-a reuşit diseminarea valorilor şi tradiţiilor naţionale în rândul unor state europene, dar şi a celor europene în rândul comunităţii locale. De asemenea, în şcoală au fost derulate proiecte educaţionale care au vizat promovarea valorilor naţionale în context european, precum şi cunoaşterea principiilor promovate de U.E. (Cetăţeanul, Drepturile noastre în UE, Toleranța, Nouă ne pasă, Să facem copiii să zâmbească, Împreună vom reuşi, 9 MAI – Ziua Europei, Ziua Europeană a Limbilor Străine, Drumuri europene, Simpozionul Gustă Știința, Do you know?) Echipa managerială a Colegiului a fructificat potenţialul unor astfel de proiecte, urmărind în proiectarea documentelor şcolare promovarea valorilor europene: egalitate de şanse, învăţare pe tot parcursul vieţii, cooperarea directă a elevilor, părinţilor şi a profesorilor cu reţele şcolare naţionale şi internaţionale, dialogul intercultural prin activităţi de parteneriate europene desfăşurate la nivelul instituţiei noastre.Mulţumim colegilor noştri, dascălii vulcanişti, şi elevilor promotori ai diversităţii culturale şi ai schimbului liber de valori la scară locală, naţională şi europeană prin achiziţia de informaţii privind culturile ţărilor europene, dar şi prin promovarea imaginii României peste hotare.

Profesor Mihaela-Irina Ilieş

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase