Sănătatea în grevă generală!

Sănătatea în grevă generală!
DEVA – Nemulţumirile sindicaliştilor hunedoreni din cadrul Uniunii Sindicale “Sanitas” privitoare la majorarea salariilor din sistemul de sănătate vor duce, în cazul nerezolvării, la grevă generală.

Greva va fi declanşată începând cu data de 28 ianuarie dacă până la sfârşitul acestei săptămâni Guvernul nu va mări salariile cu 30 la sută. “În judeţ suntem 28.000 de sindicalişti care un mai avem răbdare să ascultăm minciunile guvernanţilor! Noi am decis să intrăm în grevă generală de luni şi, în acest caz sistemul saniar va fi blocat! Întreruperea activităţii va afecta activitatea din spitalele din Deva, Hunedoara, Petroşani, Lupeni, Vulcan, Orăştie, Petrila, Haţeg, Brad şi din Zam. Alături de acestea în grevă vor intra şi salariaţii Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină şi cei care nu au statut de funcţionari publici din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică.” a precizat pentru Hunedoara Expres, Lucia Vintilă, liderul Uniunii Sindicale “Sanitas” Hunedoara.

 

În cazul în care se va intra în grevă generală bolnavii vor avea de suferit deoarece serviciile medicale vor fi asigurate în proporţie de 30 la sută. Secţiile de urgenţă, ATI, pediatrie şi chirurgie vor funcţiona normal. Sindicaliştii au cerut majorarea salariilor, a sporurilor pentru condiţii deosebite şi a primelor de stabilitate.

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !