Sanctionatul Curpas ramane in functie

3Comentarii
Sanctionatul Curpas ramane in functie
Şeful ARR Bihor a primit cartonaş galben de la Bucureşti. Totuşi, Seremi îl sprijină discret.

Deşi Ioan Curpas a fost sancţionat cu 10% din salariu şi, ca o consecinţă, retrogradat din încadrarea de inspector gradul I la inspector gradul II, preşedintele PDL Bihor continuă să îl susţină pe acesta în fruntea ARR Bihor. Joi, Seremi nu ştia de sancţiunile primite de Curpaş din partea superiorilor săi ierarhici de la Bucureşti. De altfel, Seremi nici nu se gândeşte să-i retragă sprijinul politic lui Curpaş. Dimpotrivă, deputatul afirmă că, dacă aceasta e sancţiunea primită de şeful ARR Bihor, înseamnă că atâta pedeapsă merită. Şi nu mai mult.

„De demis, ar trebui să-l demită directorul general al ARR”, spune Seremi. Ce nu spune liderul PDL Bihor e că Nelu Curpaş a ajuns şef la ARR Bihor tot prin susţinere politică. Astfel, o demitere a sa ar trebui precedată de retragerea sprijinului politic de către filiala PDL Bihor. Ceea ce Seremi nu doreşte să facă…

Curpaş se apără

„Da, e adevărat că am fost sancţionat şi, ca atare, mi s-a retrogradat gradul de inspector. Bitea s-a plâns la directorul general ARR, care mi-a trimis un control. Nici nu mi s-a adus la cunoştiinţă, eu fiind în concediu. Mi s-a reproşat că am venit la servici în timpul concediului şi că nu era completat avem un registru de evidneţă a amenzilor. Însă noi am aplicat 37 de amenzi grele, de 150 milioane lei amenda, cu ridicarea numerelor, a plăcuţelor şi a talonului”, ne-a spus Curpaş, revoltat că i s-au găsit bube, deşi e fruntaş pe ţară la aplicarea amenzilor. Şeful ARR Bihor ne-a dat de înţeles că dacă n-ar fi avut activitate, controlorii de la Bucureşti n-ar fi avut ce nereguli să-i găsească…

C.C.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor