Sancțiuni pentru cei care au distrus gazonul în Piața Unirii

Reactualizat la:
18Comentarii
Sancțiuni pentru cei care au distrus gazonul în Piața Unirii
Trei persoane care au distrus gazonul din Piața Unirii, pe 8 și 9 ianuarie, au fost sancționate de Poliția Locală Oradea.

Bihon.ro a prezentat cititorilor, pe 8 ianuarie, imagini cu urmele a două autovehicule care au pătruns pe spațiul verde din Piața Unirii. Șoferii aprovizionau magazinele din zonă.

Foto: BIHON Foto: BIHON ©

O zi mai târziu, un al treilea șofer a pătruns cu mașina pe gazonul din centru, iar Poliția Locală Oradea a impus sancțiuni.

Au fost aplicate două amenzi de 500 lei pentru intrarea pe spaţiul verde şi distrugerea acestuia și două măsuri complementare pentru distrugere în cuantum de 240 de lei fiecare. Celui de-al treilea şofer, care a intrat cu maşina pe gazon, i s-a aplicat o amendă de 1000 lei, iar pentru staționarea neregulamentară a autoturismului încă 210 lei.

„În principiu, ne dorim ca spaţiul verde amenajat în Piaţa Unirii, să poată fi folosit de către orădeni, dar circulaţia cu autovehiculele pe gazon nu este permisă. Vom monta în perioada următoare camere de supraveghere şi vom avea un punct de poliţie fix, iar dacă astfel de acte de vandalism vor continua, luăm în considerare inclusiv împrejmuirea gazonului cu un gărduleţ”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Piața Unirii Piața Unirii ©

Potrivit informațiilor primate de la reprezentanții firmei Gardener, valoarea pagubei este de 250 lei (+TVA), această sumă neavând inclusă și valoarea manoperei.

„Imediat ce timpul va permite vom reface zona distrusă de acești cetățeni. Momentan, pământul este îmbibat cu apă și nu putem lucra. Va trebui să înlocuim 15 mp de gazon rulou deteriorat și să înlocuim câteva elemente ale sistemului de irigare, care a fost și el afectat. Pe viitor, vor trebui luate măsuri ca astfel de acte de distrugere sau alte acte de vandalism să nu mai poată avea loc”, a afirmat Noemi Staharoczky, administratorul firmei Gardener.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor