Sângele pesedist a curs benevol

Sângele pesedist a curs benevol
Tinerii membri ai Organizatiei de Tineret a PSD Oradea s-au prezentat vineri dimineata la Centrul de transfuzii sanguine Oradea pentru a se oferi ca donatori de sânge. Actiunea a fost initiata de una dintre membrele organizatiei, Mariana Mada, care este asistenta medicala si care si-a mobilizat colegii de partid pentru a face un gest caritabil.

„Pâna anul acesta, pe 4 august se sarbatorea Ziua inimii, astfel
încât ne-am gândit ca ar fi ideal sa donam sânge pentru
o tânara aflata în suferinta, în aceasta zi. Anul acesta s-a
schimbat data sarbatorii, însa noi ne-am hotarât totusi sa venim,
pentru ca Silvia Balog, tânara de 16 ani bolnava de leucemie, are nevoie
de ajutorul nostru”, a afirmat Mariana, asteptând sa-i vina rândul
pe scaunul de donator.

Desi mai fricosi decât fetele, tinerii pesedisti nu s-au lasat mai prejos.
„Dorim sa demonstram cu aceasta ocazie ca putem sa facem si noi un gest
caritabil, gest care trebuie sa porneasca în primul rând din responsabilitatea
noastra ca si cetateni ai acestei comunitati. Speram ca exemplul nostru sa fie
urmat si de alti tineri politicieni”, spune Bogdan Hossu, presedinte TSD
Oradea.

Si seniorii
Alaturi de tineri s-au aflat Claudiu Pop, deputat PSD de Bihor, si Dan Matei,
presedinte PSD Oradea. Deputatul Pop s-a dovedit a fi oarecum intimidat de întepatura
acului. „Îmi este mult mai frica de întepatura acului decât
de întepatura Puterii”, ne-a declarat Claudiu Pop, mai mult ca sa
îsi faca curaj în momentul când s-a asezat pe scaun, pentru
a i se lua sânge. Colegul sau de partid, Dan Matei, s-a dovedit a fi putin
mai stapân pe sine, sustinând ca-i va mobiliza pe viitor si pe colegii
sai de partid, unul dintre ei fiind presedintele Mihai Bar care, desi a promis
ca vine, se pare ca nu si-a facut destul curaj pentru a si ajunge…

Initiativa apreciata
Dr. Ligia Burta, directoarea Centrului, s-a aratat foarte încântata
de initiativa tinerilor politicieni. „Ei si-au dus macar intentia pâna
la capat, deoarece au mai fost si altii care au anuntat ca vin, însa nu
au mai ajuns. Este un gest care porneste din inima si sper ca si pe viitor asemenea
actiuni sa se repete”, spune dr. Ligia Burta.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase