Santier Emerson in Parcul Industrial

Santier Emerson in Parcul Industrial
Compania a concesionat 14 hectare de teren şi s-a angajat la investiţii de 50 de milioane de euro.

Compania Emerson a început în acestă lună construcţia primei hale de producţie din Parcul Industrial Eurobusiness I, din Strada Borşului, scheletul metalic al clădirii fiind deja ridicat.

În luna septembrie a anului trecut s-a aprobat în şedinţă de Consiliu Local concesionarea de către Emerson a unui teren cu o suprafaţă de 14 ha în Parcul Industrial Eurobusiness Oradea.

Locaţia va cuprinde un centru cu activităţi de producţie, inginerie şi suport pentru diferite unităţi de afaceri din cadrul grupului Emerson, investiţie estimată la 50 milioane Euro, care va crea aproximativ 1.500 de noi locuri de muncă pentru orădeni şi bihoreni.

Hala care se construieşte acum se va întinde pe 20.000 mp, urmând ca în următoarele luni să se construiască şi o clădire pentru birouri de 7.000 mp.

„Acesta este cel mai important contract semnat de reprezentanţii Parcului Industrial, dar şi cel mai important contract semnat de municipiul Oradea în ultimii 25 de ani”, a precizat administratorul parcului, Delia Ungur.

Începând cu anul 2006, Emerson a fost unul din cei mai importanţi investitori la nivel naţional realizând investiţii în România care deja oferă un număr de 1400 de angajaţi urmând ca acesta să atingă cifra de 2800 de locuri de muncă depăşind astfel estimările iniţiale. Compania cuprinde la nivel global cinci segmente de afaceri: Process Management, Industrial Automation, Network Power, ClimateTechnologies şi Commercial & Residential Solutions.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !