Şantierele magistralelor, pe final

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
10Comentarii
Lucrarea de pe Mihai Viteazul, la limită
Lucrarea de pe Mihai Viteazul, la limită
La Spitalul Judeţean a început furnizarea agentului termic, vor urma grădiniţele şi creşele.

Termoficare SA a anunţat că de miercuri începe umplerea reţelelor de termoficare din oraş, în vederea furnizării căldurii. Doar că, în acest moment, societatea are deschise opt şantiere pentru înlocuirea magistralelor de termoficare, a căror închidere a fost promisă de edili până la mijlocul lunii octombrie.

Dan Creţu, purtătorul de cuvânt al societăţii de termoficare spune că termenul asumat se va respecta.

Pe Magistrala 5 se lucrează chiar acum la racordul reţelei noi cu cea existentă, această lucrare urmând să fie terminată până deseară. De asemenea, până în 7 octombrie ar urma să fie terminat şi racordul PT 913 din Aleea Căliniului la reţea.

Celelalte lucrări – pe Tudor Vladimirescu, cea din incinta CET-ului, subtraversarea de la Magheru – Delavrancea şi lucrarea de pe Mihai Eminescu – Menumorut urmează să se încheie până în 15 octombrie, spune purtătorul de cuvânt. Creţu a mai precizat că „sunt nişte probleme pe Shakespeare, nu știm dacă continuăm sau nu acum, dar sigur mergem pe provizorat pentru alimentarea punctului termic de acolo”.

retele termie (1)

„La limită se va termina în 15 octombrie şi lucrarea de pe Mihai Viteazul, la reţeaua care alimentează trei puncte termice din Centru”, a declarat acesta.

Umplerea reţelelor cu agent termic a început deja pentru unele zone – la Spitalul Judeţean, de exemplu, iar la creşe şi grădiniţe urma să se dea drumul la căldură de ieri.

Decontare

Lucrările de amploare de pe magistralele de termoficare sunt partea din a doua etapă a proiectului de modenrizare a sistemului centralizat de termoficare. Lucrările se derulează anevoios pentru că firmele executante lucrează, până acum, pe banii lor. Primăria ar urma să primească banii pentru aceste investiţii din fondurile europene gestionate prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare), doar că până acum nu a fost semnat contractul de finanţare. Din acest an, s-au modificat regulile finanţărilor şi a devenit posibilă decontarea ulterioară a lucrărilor deja efectuate.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor