„Sânzienele” social democrate, cu ii de peste 100 de ani

De Veronica Bursaşiu
„Sânzienele” social democrate, cu ii de peste 100 de ani
Exemplare vechi de peste 100 de ani şi rare de ii, dar şi ia avangardistă. Toate au putut fi admirate la evenimentul organizat de femeile social democrate pentru a promova obiectul vestimentar care îi inspiră pe marii designeri ai lumii.

Evenimentul precede sărbătoarea de Sânziene, noaptea magică în care se deschid cerurile. În pielea Sânzienelor – făpturile care aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii – au intrat pentru câteva ceasuri şi femeile din PSD Bihor.

Organizația Femeilor Social Democrate din municipiul Oradea și județul Bihor, în parteneriat cu Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca „Gheorghe Șincai”, au sărbătorit miercuri, 21 iunie, într-un cadru de excepție, în parcul noului sediu al Muzeului Țării Crișurilor, alături de peste 200 de spectatori, Ziua universală a iei.

Evenimentul dedicat în special portului și tradițiilor din județul Bihor a fost deschis de către doamna Simona Bala, muzeograf la Secția de Etnografie a Muzeului „Țării Crișurilor” cu o frumoasă prezentare a iei. În cadrul expoziției organizate au fost prezentate peste 40 de costume populare și numeroase obiecte din gospodăria tradițională bihoreană. Costumele, ștergurile, fețele de masă, lipideurile și prosoapele expuse au fost aduse din diverse zone ale județului, ele aparținând organizatoarelor și familiilor acestora. S-au remarcat și au trezit interes deosebit câteva piese cu vechime de peste 100 de ani. Exponatele și costumele, lucrate manual în gospodăriile bihorene, au fost prezentate de proprietari în limbajul specific zonei de proveniență. O prezentare deosebită, presărată cu poezie, a fost cea a doamnei Maria Doina Iliescu, care și-a prezentat cele opt costume pentru femei, bărbați și copii provenite din comuna Bulz.
ofsd-oradea-ie-5

Ia avangardistă

„Un alt punct de atracție al evenimentului a fost miniatelierul organizat pe parcursul celor două ore de program. În cadrul acestuia a fost brodată o ie specifică zonei Beiușului. Și pentru că am încercat să creăm o atmosferă tradițională specifică, spectatorii au fost serviți cu renumitele plăcinte beiușene și cu cozonaci”, a declarat Stela Babău, președintele OFSD Bihor.

Parada costumelor populare a fost urmată de prezentarea unei colecții vestimentare intitulate „Rustica”, semnată de designerul Ioana Georgescu. În această colecție de inspirație interbelică, designerul a reinterpretat ia într-o viziune avangardistă.

„În a doua parte a evenimentului am încercat să aducem în prim-plan cântecul și dansul din toate zonele bihorene. În cadrul spectacolului au evoluat Ansamblul folcloric «Floarea Barcăului» din Marghita, grupul «Zestrea comunei Brusturi», Ansamblul «Muguri și Mlădițe» din Beiuș și Ansamblul «Datina – Dubașii din Bihor» din comuna Țețchea. Au fost alături de noi și ne-au încântat cu melodii minunate interpreții profesioniști Aurica Vaida, Alexandru Carțiș și Iuliana Chelu. Am organizat și o tombolă, în care s-au câștigat două ii. La finalul evenimentului, dansatorii și invitații au încins o horă mare”, a precizat Erica Mang, președintele OFSD Oradea. „Pentru reușita evenimentului aducem sincere mulțumiri tuturor doamnelor social democrate care și-au oferit sprijinul. Mulțumiri pentru implicare și sprijin și domnului Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor, doamnelor muzeografe Simona Bala și Iacinta Chiriac, personalului tehnic al Muzeului Țării Crișurilor, doamnei Delia Pantea, președintele Fundației Culturale de pe lângă Biblioteca Gheorghe Șincai, doamnei Ligia Mirișan, director al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, doamnei Miorița Săteanu, doamnei Iliescu Maria Doina, designerului Ioana Georgescu și domnului Marius Molan, fashion stylist”, a spus preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Oradea, Erica Mang.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !