Săptămâna francofoniei

ORADEA – În această săptămână în liceele din oraş se desfăşoară „Săptămâna Francofoniei”, cu titlul „L’arc en ciel de la francophonie”.

Acţiunea a demarat ieri, de la ora 10, la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” unde a fost o întâlnire între profesorii de franceză, urmând ca azi evenimentul să se mute la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, de la ora 12, unde elevii de gimnaziu vor participa la atelierul de desen, fotografie şi colaj. Tot azi, de la 12, la Şcoala Generală nr. 16, elevii din clasele VII-VIII vor lua parte la concursul „Monumentele din Paris”, iar cei din clasele V-VI la atelierul de desen „Culorile francofoniei”.

Miercuri, de la ora 10, la Casa Corpului Didactic, e programat un atelier metodic pentru profesorii de franceză.

Joi, la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, va avea loc un concurs între licee „Cultura francofonă”, urmat de degustarea vinurilor şi brânzeturilor franţuzeşti. Tot joi, de la 12.30 elevii vor putea viziona filmul „Je vous trouve trés beau”.

„Săptămâna francofoniei” se încheie vineri, de la ora 13, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” cu un concus de traduceri bilingve, pentru elevii de clasa a XII-a.

Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase