Săptămâna Patimilor la Protopopiatul Greco-Catolic de Beiuș

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Au refăcut drumul parcurs de Mântuitor
Au refăcut drumul parcurs de Mântuitor
Credincioşii greco-catolici din Beiuș au retrăit miercuri și joi ultimele clipe de suferință ale Mântuitorului Isus Christos.

Părintele paroh, Marcel Rostaș, alături de enoriași și alți preoți, a luat parte la celebrarea devoțiunii „Calea Crucii”. Drumul străbătut pentru refacerea celor 14 stări au fost făcute pe un versant de la marginea localității Băița.

„Isus nu rămâne crucificat și singur pentru totdeauna pe crucile de noi cunoscute ori întâlnite, pe cea de pe Golgota, ori Băița, Ștei, Petrani, Ioaniș, Prisaca, Beiuș…, ci este pururea cu noi, după cum făgădui-se, pe masa Sfântului Altar din toate bisericile noastre. Deci, viața noastră nu se oprește la momentul contemplării Jertfei, ci trebuie să continue activ în purtarea propriei cruci cu demnitate, cu încredere în Domnul și în dăruire spre semenul nostru, respectiv într-o constantă reîntâlnire duminicală cu Isus din Sfânta Euharistie, în cadrul Sfintei Liturghii”, a rostit părintele Marcel Rostaș în față mulțimii îndurerate.

IMG_20160428_113827

În Joia Mare, după cum o numesc și localnicii, ca în fiecare an la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș, copiii au fost implicați pentru a înțelege și a se identifica cu practicile apostolilor și cele bisericești. Astfel încât, urmând modelul Mântuitorului, părintele Iosif a spălat și sărutat picioarele micilor „ucenici”. La sfârșitul ritualului, păstorii comunității au îndemnat la bunătate, smerenie și credință.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase