Saptamana teatrului studentesc, la Timisoara

De S.P.D.
La Timişoara are loc o nouă ediţie a festivalului „Săptămâna de teatru 16-22 Decembrie”
La Timişoara are loc o nouă ediţie a festivalului „Săptămâna de teatru 16-22 Decembrie”
La Timişoara are loc o nouă ediţie a festivalului „Săptămâna de teatru 16-22 Decembrie”, eveniment dedicat de Teatrul Thespis „acelor martiri care ne-au dat posibilitatea să ne exprimăm liber, în viaţă şi pe scenă”, declară actorul Adrian Korek, coordonatorul trupei studenţeşti.

Cea a XIX-a ediţie a festivalului va începe duminică, 16 decembrie. În fiecare seară vor avea loc spectacole de teatru în studioul Thespis “Lelu Bihoi” de la etajul II al Casei Studenţilor din Timişoara (Bv. Regele Carol I, nr. 9), precedate de câte un film de lung-metraj legat de acelaşi subiect, al vieţii de dinainte şi de după Revoluţie.

„Ultima seară, cea de sâmbătă 22 decembrie, cuprinde, pe lângă decernarea premiilor Diogene 2012, spectacolul invitat de la Bucureşti, intitulat 13-15 iunie 1990. Capete înfierbântate, un proiect concept de Mihaela Michailov şi David Schwarz, în interpretarea actorului Alexandru Potocean. Capete înfierbântate este un proiect de teatru-documentar care ne arată o oglindă a evenimentelor şi persoanelor implicate în acţiunile mineriadei de la jumătate de an de libertate”, anunţă Adrian Korek. Intrarea la toate evenimentele din festival este liberă.

Programul festivalului Săptămâna de teatru „Diogene V. Bihoi” 16-22 Decembrie 2012:

 

Duminică, 16.12.2012

ora 16.00 Proiecţie film Vulpe – vânător (1993)

ora 18.00 Camino Real de Tennessee Williams

 

Luni, 17.12.2012

ora 18.00 Proiecţie film Cel mai iubit dintre pământeni (1993)

ora 20.30 Verde spectacol de teatru-dans

 

Marţi, 18.12.2012

ora 18.00 Proiecţie film 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007)

ora 20.00 Douăzecişitrei spectacol cu mască

 

Miercuri, 19.12.2012

ora 18.00 Proiecţie film A fost sau n-a fost? (2006)

ora 20.00 Iubirea e un lucru foarte mare comedie de Ion Băieşu

 

Joi, 20.12.2012

ora 18.00 Proiecţie film Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa! (2009)

ora 20.00 Criză de identitate farsă de Cristopher Durang

 

Vineri, 21.12.2012

ora 18.00 Proiecţie film Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber (2009)

ora 20.00 Aşteptându-l pe spectator tragi-comedie după „Ultimul Godot” de Matei Vişniec

 

Sâmbătă, 22.12.2012

ora 17.00 Proiecţie film Videograms of a Revolution (1992)

ora 19.00 Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990, „Proiectul de cercetare şi performare a istoriei recente” Bucureşti, Mihaela Michailov / David Schwarz / Alex Potocean,

ora 21.00 Premiile Diogene 2012

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !