În zilele de 21 și 22 iunie, în Bihor va avea loc a III-a etapă a Campionatului național de raliuri în organizarea Retromobil Club România și prima ediție a „Raliului fără frontiere”. Evenimentul este organizat cu ajutorul Consiului Județean Bihor prin Fundația Euroregiunea Bihor – Hajdu Bihor. „În acest fel vom putea deschide căile către o comunicare cât mai bună între cele două județe vecine, pe toate planurile: cultural, sportiv, uman, interuman. Prin acest eveniment, dorim să prezentăm invitaților noștri, prin prisma concursului la volanul unui automobil de epocă, centrul istoric și Cetatea Oradea. Locul de start al primei etape, în data de 21 iunieva fi de fapt Cetatea Oradea”, a precizat Ovidiu Gherman, vicepreședintele Retromobil Club România, Filiala Bihor.
Traseu și regulament
Traseul va străbate localitățile: Copăcel, Tileagd, Aleșd, Șinteu, ajungând la Crama Kensylvanum din Camăr, județul Sălaj. Etapa a II-a va avea loc între Camăr – Balc – Suplacu de Barcău – Otomani – Valea lui Mihai, pe unde se va face trecerea în Ungaria. În Ungaria, etapele nu vor conta pentru Campionatul național. Vor fi vizitate localități precum Kallosemjen, Újfehertó, Nyiregyhaza.
„Acest raliu se va desfăşura în conformitate cu regulamentul evenimentelor istorice ale FIVA şi prezentul Regulament Particular. Clasificarea evenimentului nu se bazează pe viteza maximă sau timpii cei mai scurţi, ci pe respectarea de către fiecare echipaj a vitezei medii impuse sau/și timpului de parcurgere prescris. Viteza medie la eveniment nu va depăşi 50 km/oră pe drumuri naţionale şi judeţene sau 80km/oră pe autostrăzi şi drumuri închise circulaţiei”, a explicat Rencsik Otto, președintele Retromobil Club Romania Filiala Bihor.
Traian Bodea, președintele CJ Bihor, i-a asigurat pe organizatori de sprijinul CJ Bihor, precizând că implicarea intituției este de circa 23.000 de lei, constând în asigurarea masei, a cazării participanților și a premiilor.
La eveniment, până vineri și-au anunțat prezenta 26 de echipaje din toată țara. Cele mai vechi mașini înscrise în concurs sunt un Peugeot din 1929 și un Fiat Toppolino din 1938.
Citiți principiile noastre de moderare aici!