Sărbătoare printre dentiştii bihoreni

Sărbătoare printre dentiştii bihoreni
ORADEA – Peste 160 de medici stomatologi îşi dau întâlnire în acest sfârşit de săptămână la Hotel Nevis din Oradea cu prilejul sărbătoririi a cinci ani de existenţă a Filialei Crişana a Asociaţiei Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România.

Manifestările organizate cu ocazia Zilelor Stomatologiei Orădene au debutat azi cu o conferinţă de presă, urmată de o şedinţă publică a Consiliului Judeţean al Colegiului Medicilor Dentişti Bihor. „Rezultatele obţinute în aceşti ani se datorează în principal muncii în echipă. Şi aici mă refer la toate cele trei judeţe care fac parte din această filială: Bihor, Satu Mare şi Sălaj”, a afirmat în deschiderea conferinţei, dr. Panţel Marton, preşedintele Filialei Crişana AMSPPR.

Sunt ignoraţi de guvernanţi

Deşi scopul întâlnirii a fost unul sărbătoresc, medicii stomatologi au adus în discuţie şi problemele stringente cu care se confruntă domeniul medicinii dentare. „Deşi la anul debutează programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, pe nimeni nu intereasează cum stau românii şi la capitolul sănătăţii cavităţii bucale. Aceasta în ciuda sondajelor îngrijorătoare asupra igienei bucale”, a declarat dr. Panţel.

Nici la partea de buget situaţia nu e prea roză. Medicii susţin că fondurile alocate de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către medicina dentară au crescut cu 80% din anul 1999, pe când în celălalte domenii ale sănătăţii acestea au crescut cu 400%. „Din 1992 Ministerul Sănătăţii a desconsiderat total stomatologia”, a concluzionat dr. Ovidiu Vrăbieş, membru fondator al Asociaţiei.

Distracţie la maxim

Mâine seară medicii dentişti vor avea prilejul să se cunoască mai bine în cadrul unui bal urmând ca duminică, ultima zi a sărbătorii, să fie dedicată în totalitate tinerilor medici.

Viorica Borz

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase