Sarkozy îşi încheie vizita la Londra cu o altă gafă

Sarkozy îşi încheie vizita la Londra cu o altă gafă
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi soţia sa, Carla Bruni şi-au încheiat vizita în Marea Britanie. Cuplul prezidenţial a participat, joi seară, la un banchet la Primăria Londrei, organizat în cinstea invitaţilor de onoare.

Dineul a fost oferit de Ducele şi Ducesa de Gloucester. Sarkozy a gafat din nou, adresându-se reginei cu apelativul „doamnă”, nu cu cel de „majestate”.

“Doamnă, aceste cuvinte calde de întâmpinare, pe care tocmai mi le-aţi adresat, mi-au mers direct la inimă”, i-a spus preşedintele Franţei reginei Elisabeta.

Tot la Londra, Sarkozy s-a întâlnit cu liderii financiari, prilej cu care preşedintele Franţei şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia economică internaţională, cu referiri la creşterea preţului petrolului şi deprecierea dolarului. Sarkozy consideră necesară adoptareai unor reguli economice care să asigure o competiţie corectă pe piaţă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase