Sarkozy s-a căsătorit cu Carla Bruni!

1Comentariu
Sarkozy s-a căsătorit cu Carla Bruni!
Nicolas Sarkozy nu pierde timpul! Dacă dăm crezare unor ziare din Fraţa, preşedintele s-ar fi căsătorit joia trecută cu Carla Bruni într-o ceremonie derulată chiar la palatul Elysee.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a refuzat orice comentariu.

Până una altă, Sarkozy a demonstrat că are şi talente muzicale şi ar putea cânta în duet cu iubita sa. Un fragment dintr-o emisiune televizată de acum câţiva ani îl arată pe preşedintele francez la un microfon de karaoke, cântând o piesă semnată Johnny Hallyday.

Vestea că Nicolas Sarkozy s-a căsătorit deja cu Carla Bruni a făcut înconjurul lumii, însă nu a ajuns şi la mama miresei. Deşi un cotidian a citat o sursă ce pretinde că a fost invitată la ceremonie, mama Carlei afirmă că nu ştie nimic de vreo nuntă secretă. Marisa Borini a fost cea care a anunţat presa că preşedintele Franţei a cerut-o de nevastă pe fiica sa.

Noutăţi vin şi din presa italiană, care duc cu gândul la o posibilă lună de miere. Se pare că Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni au făcut deja rezervări pentru un hotel din Verona, romanticul oraş al lui Romeo şi al Julietei.

Sursa: Pro TV



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor