Şase goluri din şase şuturi!

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Finalul de tur a fost slab pentru „luceferi”
Finalul de tur a fost slab pentru „luceferi”
Luceafărul Oradea a pierdut la scor ultimul joc din tur, în care Avântul a a avut o eficienţă maximă.

Luceafărul a început în forţă turul de campionat, dar l-a terminat în genunchi. Debutul a constat într-un 6-3 în deplasare, iar finalul a fost aproape simetric, înfrângere cu 2-6 pe teren propriu. Un eşec neaşteptat prin proporţiile scorului în faţa unei echipe clasate pe locul 12 înaintea acestei runde.

În condiţiile în care titularul Filip era nerefăcut, iar Răileanu greşise etapa trecută, staff-ul tehnic i-a oferit şansa debutului în poartă lui Bogdan Brata (18 ani). Puştiul a fost învins pentru prima dată în minutul 4, când Cr. Chirilă a reluat cu capul din 6 metri, iar traiectoria mingii l-a păcălit pe Brata (0-1). Problemele din defensiva bihoreană s-au acutizat, iar acelaşi Chirilă a înscris cu un şut puternic de la 14 metri (0-2).

„Luceferii” au dat semne că pot reveni, iar în minutul 28 după o combinaţie între Mitrică şi Paraschiv, ultimul a centrat în faţa porţii şi Manole nu a iertat (1-2). Egalarea meritată s-a produs cu cinci minute înainte de finalul prime reprize, acelaşi Manole marcând cu un şut de la marginea careului (2-2).

Final de coşmar

Elanul ofensiv al bihorenilor a fost întrerupt în debutul părţii a doua, când apărarea „şvaiţer” a fost surprinsă şi Chirilă (20 de ani) a rămas singur cu Brata şi a trimis în plasă, reuşind hattrick-ul (2-3). Paşca (56) şi Gunie (60) au avut şansa egalării, după care, pe final, au urmat zece minute de coşmar pentru gazde, în care Avântul a punctat de trei ori prin Adrian Murar (79, 85, 89), care l-a surprins pe Brata cu execuţii spectaculoase din afara careului, iar tabela a indicat un neverosimil 2-6! Eficienţă de invidiat a oaspeţilor, care au înscris cele şase goluri din tot atâtea şuturi pe cadrul porţii. Cu un punct din ultimele patru etape, fostul lider Luceafărul încheie prima parte a campionatului pe treapta a treia a podiumului.

CASETA TEHNICĂ

LUCEAFĂRUL – AVÂNTUL REGHIN 2-6 (2-2)

Au marcat: M. Manole 28, 40 / Cr. Chirilă 4, 10, 50, Ad, Murar 79, 85, 89

Luceafărul: B, Brata – Gunie (87 D. Gheban), D. Pop (76 Lăsconi), Core, Fl. Drăgan, Pașca (87 R. Ştef), C. Maxim (46 Mintaş), M. Maxin, Manole, Mitrică, Paraschiv. Antrenori: Dragoş Militaru şi Moundir Moussaddak

Avântul: Bucin – D. Chirilă. Fl. Pop (32 Crişan), Merdariu, P. Luca, Ov. Covaciu, Laczko (78 Pavel), Ad. Murar. B. Stavilă (90+1 Potor), G. Chirilă, V. Bujor (27 Horvath). Antrenor: Barna Budai

Arbitri: Narcis Budăcan – Dragoş Popa, Roxana Mazilu (toţi din Cluj-Napoca)

Observatori FRF: Constantin Făniţă, Dorin Micşa (ambii din Timişoara).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !