Șase județe se întrec la Oradea în cadrul Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
Șase județe se întrec la Oradea în cadrul Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat
Vineri de dimineață, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” va fi gazda etapei zonale a Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat.

Vor participa echipele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din șase județe: Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj şi lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crișana” al judeţului Bihor.

8_zonalcompetiie_12k

Evenimentul, desfășurat pe platoul magazinului Selgros Cash&Carry Oradea, va începe vineri, 8 iunie, la ora 8:30, cu festivitatea de deschidere, după care echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat ale celor șase inspectorate pentru situații de urgență menționate își vor disputa întâietatea în cadrul probelor de concurs ce se vor derula pe parcursul întregii zile, în prezenţa tuturor concetăţenilor interesaţi de această activitate, a transmis mr. Camelia Roșca, purtător de cuvânt la ISU Crișana Bihor.

Program concurs

* între orele 08.30 – 09.00: Festivitatea de deschidere

* între orele 09.00 – 15.00: Desfăşurarea probelor de concurs

* între orele 15.00 – 16.00: Pauză

* între orele 16.00 – 19.30: Desfăşurarea probelor de concurs

* între orele 19.30 – 20.00: Festivitatea de premiere



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !