Sase reprezentatii ale Teatrului German din Timisoara, la Bucuresti

De Simona Popovici Donici
Sase reprezentatii ale Teatrului German din Timisoara, la Bucuresti
Sase reprezentatii ale Teatrului German din Timisoara, la Bucuresti
Publicul din Bucureşti are prilejul de a vedea şase reprezentaţii ale spectacolelor Teatrului German din Timişoara, selecţionate în Festivalul Naţional de Teatru: CUPLUtoniu – Furiile & Marele război, Ţinuturile joase şi Neînţelegerea.

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) participă la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru Bucureşti cu trei producţii, prezentate publicului bucureştean de câte două ori.

Miercuri, 31 octombrie 2012 la orele 18 şi 22, TGST joacă în Clubul “La Scena” Bucureşti (Calea Călăraşilor, nr. 55) spectacolul „CUPLUtoniu – Furiile & Marele război“, două piese într-un act de Neil LaBute, în regia lui Radu-Alexandru Nica. Decorul şi costumele sun create de Velica Panduru, muzica este compusă de Vlaicu Golcea, iar coregrafia este semnată de Florin Fieroriu. În distribuţie, actorii Daniela Török, Alex Halka, Olga Török, Enikő Blénessy, Georg Peetz, Horia Săvescu şi Silvia Török.

Joi, 1 noiembrie 2012, de la orele 20:30, şi vineri, 2 noiembrie 2012, la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Odeon Bucureşti are loc spectacolul „Ţinuturile joase“, de Herta Müller, adaptarea: Niky Wolcz, Valerie Seufert, Ulla Wolcz, regia: Niky Wolcz, decorul şi light-designul Helmut Stürmer, costumele Fehérvári Zsolt, regia de film Bogdan George Apetri.

Interpretează Eszter Tompa, Mara Bugarin, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Ida Jarcsek-Gaza, Franz Kattesch, Enikő Blénessy, Anne-Marie Waldeck, Daniela Török, Tatiana Sessler, Horia Săvescu, Rareş Hontzu, Boris Gaza, Alex Halka, Aljoscha Cobeţ, Silvia Török, Niko Becker, Isolde Cobeţ, Olga Török, Dana Borteanu, precum şi studenţi ai Secţiei de Actorie în limba germană din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Sâmbătă, 3 noiembrie 2012 la ora 21:30 şiduminică, 4 noiembrie 2012 la ora 18, la Opera Naţională Bucureşti, actorii Ramona Olasz, Ioana Iacob, Ida Jarcsek-Gaza, Georg Peetz şi Sorin Leoveanu joacă „Neînţelegerea“, de Albert Camus, în regia lui Bocsárdi László. Decorul: Bartha József, costumele: Dobre-Kóthay Judit, muzica: Könczei Árpád.

Toate reprezentaţiile se traduc în limbile română şi engleză.

Ediţia cu numărul 22 are loc din 26 octombrie până în 4 noiembrie 2012. Bilete se găsesc din 15 octombrie 2012 în următoarele locaţii: Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon Bucureşti, Teatrul Metropolis Bucureşti, Teatrul ACT Bucureşti, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” şi în Clubul „La Scena”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase