Sătmăreanu, prădat de hoţi

2Comentarii
Sătmăreanu, prădat de hoţi
Plecat în vacanta din 9 decembrie în Germania si SUA, presedintele Alexandru Satmareanu a avut ghinionul sa-i fie sparta masina la Budapesta, unde s-a oprit sa-si viziteze mama.

Hotii i-au furat computerul de bord al BMW-ului X5 pe care-l conduce Satmareanu, dintr-o parcare vizavi cu Parlamentul maghiar. În aceste conditii, presedintele a fost nevoit sa-si continue calatoria cu avionul, urmând ca la întoarcere sa-si recupereze masina ramasa la service. Ramas fara computerul de bord, Satmareanu se poate declara totusi multumit ca hotii care au spart sediul clubului nu s-au atins de laptop-ul lasat în birou.


„Ceferistii”, costisitori


Într-o alta ordine de idei, vicepresedintele Sandor Lajos a discutat ieri cu presedintele Iuliu Muresan despre transferul jucatorilor Stef, Goia si Oncica. Rezultatul negocierilor nu a fost cel preconizat. „Domnul Muresan ne-a prezentat care sunt preturile celor trei jucatori. Din pacate, sunt cam piperate pentru ceea ce putem noi oferi.

O sa discutam aceste lucruri în AGA, dar mi-e greu sa cred ca va ajunge la FC Bihor un jucator de la CFR Cluj la sumele cerute”, spune Sandor.


Din câte se pare, numai pentru portarul Stef clujenii au cerut o suma de circa 60.000 de euro. „Vicele” si-a continuat drumul la Câmpia Turzii, unde a parafat actele pentru transferul lui Foro si a negociat pentru atacantul Voiculet.


„Sa nu se plânga”


Antrenorul Ion Marin s-a aratat dezolat de afirmatiile lui Cosmin Vâtca, portarul declarând ca a plecat de la FC Bihor si din cauza faptului ca dupa meciul de la Resita a fost scos tap ispasitor, fiind scos din echipa. „Vâtca nu poate spune ca a plecat din motivul ca a ajuns al treilea portar. A gresit grav la Resita si a pierdut meciul. Era normal si corect ca în aceste conditii sa le dau sanse si celorlalti doi portari sa apere.

La mine titular e jucatorul care da randament, iar cine greseste sta pe margine. A intrat Lazareanu, si pâna la meciul cu U Cluj am fost multumit de evolutiile lui. În plus, din informatiile venite de la impresarul sau, Vâtca luase decizia de a parasi FC Bihor cu mult înainte de meciul de la Resita, când negocierile cu Galatiul erau în desfasurare”, a precizat Marin.


Economie de 3 miliarde


Într-o informare prezentata în Consiliul Local, semnata de vicepresedintele Sandor Lajos, conducerea FC Bihor explica ca prin cedarea jucatorilor Cosmin Vâtca, Ramses Gado, Daniel Stan, la care s-ar putea adauga Dorin Mihut si Cristi Munteanu, clubul ar face o economie de circa 3,2 miliarde de lei vechi, aproximativ 10% din buget.

Pâna la finele angajamentului, în 15 iulie 2007, Stan ar mai fi costat clubul 43.000 de euro, el având prevazut în contract în fiecare luna 1.666 euro salar, 200 euro pentru chirie, 300 euro pentru masa si 40 euro pentru deplasare la domiciliu. Dupa Stan urmeaza Mihut, care ar mai avea de primit 15.000 de euro pâna în 31 iulie, daca nu pleaca la Dinamo.

Teodor Biris



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor