E unul dintre resorturile care îl împing pe Ioan Popa Baciu să candideze independent în CL Oradea. Un altul e lipsa de credibilitate a partidelor politice și implicit a politicienilor care promit fără discernământ. Dar nici un motiv din lume nu poate fi mai puternic decât să-ţi priveşti copiii căutând un loc mai bun pentru ei decât ţara lor. Şi asta când, tu, ca părinte ai făcut tot ceea ce ţi-a stat în putinţă să fie altfel. Orădeanul doreşte să vadă dacă demersul său a fost înţeles corect şi aşteaptă reacţii pe contul său de pe o reţea de socializare.
Tată pentru cinci copii
„Am 5 copii, 2 dintre ei au luat drumul străinătății, Bianca Luciana Baciu la muncă, Paula Baciu la studii și muncă. Nu știu dacă există momente mai profunde de frustrare şi dezamăgire în sufletul unui tată decât să-şi conducă copiii la aeroport văzând-le inimile frânte și fețele roșii, umflate de plâns. Să te străduiești cu toate puterile să te ții tare, să-i îmbărbătezi, spunându-le că totul va fi bine, mângâindu-le umerii în timp ce faci eforturi înghițind noduri să nu izbucnești în hohote de plâns, nu e treabă ușoară! „ Aşa începe scrisoarea sfâşietoare a unui tată către orădeni. Ioan Popa Baciu se implică în viaţa oraşului şi a activat chiar în ceea ce s-a dorit a fi o formaţiune politică elitistă, Uniunea Forţelor de Dreapta. Originar din Săcădat, Ioan Popa Baciu şi-a luat viaţa în propriile mâini la 16 ani.
„La 17 ani eram angajat ca operator chimist. Era înainte de 1989 când am fugit din ţară în Ungaria, unde am lucrat în construcţii, furând meserie de la experţi”, povestea omul de afaceri într-un interviu. La 23 de ani a avut propria afacere. În construcţii. A fost director executiv la Federaţia Patronilor. Ulterior avea să preia directoratul Patronatului din Industrie, Servicii şi Comerţ (PISC) din Oradea. Mă trezesc în fiecare zi cu noaptea în cap și mă duc în pat puțin înainte de miezul nopții, muncesc de multe ori doar să pot plăti taxele și impozitele, dovadă ca nu ma huzuresc în lux, drept răsplată banii mei ajung în buzunarele unora care știu să tragă sfori politice ale căror odrasle ne batjocoresc și ne umilesc din limuzine luxoase…?! M-am școlit și autoscolit trecând prin tot felul de programe pentru pregătire profesională, unele cu ștaif, vorbesc cursiv 4 limbi, mă implic în viața socială a cetăţii cu speranța ca ceva se va schimba în ţara asta, în orașul astă. Şi…..?!”, se întreabă Ioan Popa Baciu.
Orădeanul e membru activ în Asociaţia Părinţilor Adoptivi care îşi propune să reunească interesele copilului aflat în dificultate cu cele ale acelor familii care îşi doresc să adopte. Din această poziţie a încercat să uşureze încercările celor care doresc să adopte copii. La rândul său, pe lângă copiii naturali, împreună cu soţia, sa creşte copii din centrele de plasament pe care îi iubeşte ca pe ochii din cap. Cu toate acestea, deyamăgirea oradeanului e cumplită.
„Privesc cu tristețe în casa mea și constat că indiferent ce am făcut până acum, nu am realizat suficient încât copii mei să nu fie siliți să ia drumurile străinătății ! Să aștept să crească următorul copil pentru a lua aceasi cale?!”, se întreabă retoric Popa Baciu, care pare totuşi decis să nu renunţe să lupte pentru un viitor mai bun.
„Oare după 25 de ani de la revoluție acest stat cu partidele și guvernele care s-au perindat, atât au reușit să îmi ofere, dezamăgirea de a trăi departe de copii mei?!Cred ca Dumnezeu are așteptări mai mari de la mine, acesta este principalul motiv pentru care am decis să mă implic în viața publică a orașului, adică să candidez pentru Consiliul Local Oradea”, spune Ioan Popa Baciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!