Scadenţa declaraţiei D200

Scadenţa declaraţiei D200
Termenul limită pentru depunerea declaraţiei de venit D200 este data de 17 mai.

Mai sunt nouă zile lucrătoare în care se pot depune declaraţiile pe venitul obţinut în anul 2009. Contribuabilii care trebuie să depună aceste declaraţii sunt sfătuiţi să nu lase acest lucru pentru ultimele zile, când ghişeele Finanţelor s-ar putea să fie aglomerate.

„Potrivit prevederilor art. 83 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare contribuabilii – persoane fizice care obţin venituri din: activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), activităţi agricole determinate în sistem real (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.) şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen au obligaţia să depună declaraţia privind veniturile realizate în anul 2009, formular D 200”, a declarat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor. Termenul limită pentru depunerea declaraţiei D200 este data de 17 mai 2010, inclusiv.

Originalul declaraţiei se depune la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială contribuabilul are domiciliul potrivit legii, pentru persoanele fizice cu domiciliul fiscal în România sau la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.

Formulare

Formularul 200 poate fi descărcat de pe site-ul ANAF – Declaraţie privind veniturile realizate, prin accesarea portalului www.anaf.ro /Asistenţă contribuabili/Toate formularele. Formularul declaraţiei mai poate fi obţinut  direct de la sediul administraţiilor finanţelor publice teritoriale. „Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa administraţiilor finanţelor publice teritoriale sau DGFP Bihor, Oradea str. D.Cantemir, nr. 2b, camera 303 sau telefon 0259.433.056”, a specificat Ioan Mihaiu. 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase