Scadenţă la depunerea cererilor pentru motorină

De Simona Albinaru
Reactualizat la:
Motorină subvenţionată pentru agricultură
Motorină subvenţionată pentru agricultură

Fermierii bihoreni mai au la dispoziţie doar câteva zile până la termenul final de depunere a cererilor de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente trimestrului III al anului 2016. Termenul-limită este 31.10.2016.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat, însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1.777/2015, pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada imediat următoare efectuează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului II 2016, în conturile solicitanților înscrise în cererile de plată. Valoarea accizei a fost de 1,7975 lei /litru, fiind aprobați, la nivel de țară, 191.932.291 lei pentru o cantitate de motorină de 106.777.120,508 litri.

Acordare

Ajutorul de stat sub formă de rambursare se acordă ca diferenţă dintre rata accizei standard de la titlul VII – Accize şi alte taxe speciale din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi rata accizei reduse prevăzută la art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat procesarea și autorizarea plăților în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016, acțiune care se preconizează a se finaliza până la data de 30.11.2016.

„Facem un apel către toţi cei care au depus cererile de acord prealabil şi nu s-au prezentat până la această dată cu cererea de rambursare aferentă trimestrului III 2016, conform programării transmise de noi, să nu aştepte ultima zi de depunere – 31 octombrie – deoarece vom ajunge în imposibilitatea de a le prelua cererile în termenul legal”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Pentru cererile aferente trimestrului II 2016 depuse la APIA Centrul Județean Bihor, suma de plată aprobată este 5.720.692 lei.

Până la această dată, în județul Bihor au fost autorizați la plată pentru avans 15.456 de fermieri, din totalul de 37.820 care au depus cereri în campania 2016. Nu vor intra la plata avansului fermierii ale căror cereri de plată au fost selectate în eșantionul de control pe teren (367 control clasic și 3.997 control prin teledetecție) și ale căror cereri de plată au probleme.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase