Scadenta predarii carnetelor de munca

4Comentarii
Scadenta predarii carnetelor de munca
Cei care nu predau cărţile de muncă în termenele stabilite sunt pasibili de amenzi.

30 septembrie este termenul limită pentru depunerea cartilor de munca la Casa Judeţeană de Pensii în vederea preluării datelor.

„După această dată nu se mai preiau carnete de muncă şi se aplică sancţiuni”, a precizat Leontin Tirle, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

Conform normelor în vigoare, angajatorii şi persoanele fizice care posedă carnete de muncă, care nu au trecut prin procedura de preluare a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, au obligativitatea completării în carnetele de muncă a tuturor înscrisurilor până la data de 1 aprilie 2001, certificarea perioadelor până la această dată, ataşarea copiei actului de identitate al titularului şi predarea carnetelor de muncă la CJP.

Asiguraţii sistemului public de pensii, care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, pot preda carnetul de muncă pentru prelucrare, casei teritoriale de pensii în a căreia rază au fost asiguraţi ultima dată sau, după caz, din raza de domiciliu a persoanei desemnate de către titular. Carnetele de muncă transmise prin poşta caselor teritoriale de pensii trebuie însoţite obligatoriu de copia actului de identitate a titularului cu codul numeric personal valabil în România. În cazul în care nu posedă acte de identitate româneşti, carnetele de muncă trebuiesc însoţite de copia paşaportului sau actului de identitate din ţara rezidentă. Până în prezent CJP Bihor a scanat aproximativ 80.000 de cărţi de muncă, alte 6.000 sunt în stoc şi urmează a fi scanate.

Sancţiuni

„Conform normelor în vigoare, termenul de finalizare a preluării carnetelor de muncă în vederea preluării datelor din acestea este 30 septembrie 2010, iar de scanare şi arhivare electronică 30 noiembrie 2010”, a punctat Leontin Ţîrle. Cei care nu predau cărţile de muncă sunt pasibili de amenzi. „Nerespectarea termenelor de predare a carnetelor de muncă de către angajatori şi persoane fizice conform programării stabilite, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 la 600 de lei, în cazul persoanelor fizice şi de la 1.500 la 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice”, a spus directorul CJP Bihor.

S.Al.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor