Scandal la Toboliu! Localnicii le cer căutătorilor de gaze să plece!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
23Comentarii
Scandal la Toboliu! Localnicii le cer căutătorilor de gaze să plece!

După ce au semnat acorduri de despăgubire cu compania petrolieră pe multe sute de hectare, fermierii realizează că au făcut o gafă. Utilajele tocmai au intrat pe terenuri și au provocat distrugeri între culturi.

Locuitorii din Toboliu sunt revoltați pe modul de acțiune al companiei NIS Petrol și cer căutătorilor de petrol și gaze să plece cu totul din comună. Aceasta după ce zilele trecute, culturile din satul Cheresig au fost luate cu asalat de utilajele grele ce trimit unde seismice în pământ, pentru a se vedea dacă sunt sau nu petrol și gaze în subsol.

Marți dimineață, câteva zeci de fermieri nemulțumiți au purtat discuții aprinse cu reprezentanții companiei, în curtea Primăriei din Toboliu.

Comunele Toboliu, Girișul de Criș, Sântandrei, Sânnicolau Român, Gepiu și Nojorid fac parte din perimetrul de exploatare EX-3 Băile Felix, concesionat de Statul Român.

Au semnat și s-au fript

A fost prezent și Ioan Rodina, administratorul firmei Geolink SRL, ce prospectează hidrocarburi, în numele companiei NIS Petrol, aflată, la rîndu-i, în grupul acționariat de gigantul rus Gazprom.

Oamenii sunt revoltați că în ultimele zile mai multe mașini trimise de NIS Petrol, fiecare de câte circa 40 de tone bucata le-au călcat și le-au distrus culturile, la Cheresig. Indiferent că a fost vorba despre grâu, porumb, rapiță, varză sau orice altceva. Aceasta în condițiile în care mașinile de prospecțiuni seismice puteau intra pe pământuri în iarnă. În acordurile dintre oameni și companie, se arată că NIS are obligația să-și facă prospecțiunile în termen de șase luni de la informarea fermierului semnatar. Atât că abia săptămâna trecută NIS a afișat la avizierul Primăriei faptul că începe prospecțiunile, cu toate că acordurile cu oamenii sunt semnate unele în 2017, altele în 2016. Oamenii nu recunosc acest tip de informare al companiei NIS, la avizierul Primăriei, considerând că ar fi fost normal să fi fost contactați personal, înainte să li se distrugă culturile.

toboliu-1

Ni s-a promis că vor veni cu prospecțiunile iarnă, nu acum, vara!”, acuză un localnic, în gura mare.

Aparatură în fața grădiniței

De asemenea, au fost montați receptori și pe drumurile din comună. Inclusiv în fața gardului grădiniței (!), în ciuda faptului că aceștia sunt purtători de inscripții de avertizare privind periculozitatea manipulării lor. Aceste aparate amplasate pe străzile din comună trebuie să capteze undele seismice induse la mare adâncime de mașinile ce au intrat pe pământurile oamenilor.

Ioan Rodina a încercat să-i calmeze pe oameni, spunându-le că șoferii vor fi certați iar oamenii vor fi despăgubiți de companie, în baza acordurilor pe care aceștia le-au semnat cu NIS Petrol. Însă fermierii nu au vrut să audă. Singura lor cerință: compania să dispară cu totul de pe pământurile lor!

Acuză „vrăjeala” companiei

Iată ce acuză oamenii, sintetizând, la cererea JURNAL BIHOREAN & BIHON: „Nu și-au respectat acordul. Le-a expirat acordul de șase luni. Nu ne-au informat când vor intra și ce vor face. Nu au număr de înregistrare la avizier. Totul e făcut la vrăjeală, nimic pe legal.

Când au vrut să facă acordurile cu noi, ne-au contactat pe fiecare în parte. Dar când a fost vorba să informeze, pe noi nu ne-a informat nimeni. La fel de bine ne puteau contacta și pentru informarea privind începerea prospecțiunilor.

toboliu-2

S-a intrat cu aparatură pe suprafețele intravilane ale comunei doar pe acordul verbal cu primarul.

Drept șpagă pentru a fi acceptați de Primărie în zonă, li s-a făcut un teren sintetic de fotbal de care nu se folosesc decât țiganii. S-a dat șpagă la Primărie pentru un teren de fotbal, printr-o sponsorizare la Primărie, în 2016 – 2017”. Fermierul Adrian Crăciun cultivă grâu, porumb și lucernă pe 250 de hectare. La rându-i, fermierul Adrian Hotea cultivă rapiță și grâu, pe circa 70 de hectare. Cei doi sunt printre cei mai revoltați de situația creată, inclusiv prin credulitatea oamenilor.

Primarul și-a pus satul-n cap

Fermierii din Toboliu sunt supărați și pe primarul lor, Pavel Maier (PNL), pe care-l acuză că a avut o atitudine favorabilă companiei ce face prospecțiuni seismice. De altfel, fermierii consideră că Maier a pactizat cu NIS Petrol, în detrimentul intereselor consătenilor și a comunei, bănuindu-l de nesinceritate în relația cu sătenii, pe acest subiect.

Maier confirmă faptul că a semnat un acord de despăgubire cu NIS Petrol și că Primăria a încasat deja 50.000 de lei de la compania petrolieră, bani pe care Primăria i-a și cheltuit deja!

De altfel, primarul a fost întrebat, pe un ton vehement, de către fermieri: „Domnule primar, ne susțineți să îi dăm afară pe ăștia (compania petrolieră – n.red.) din comună? Da sau nu?”.

Primarul Maier le-a răspuns oamenilor ca să le facă pe plac, după care a adăugat, mai mult pentru el, că trebuie văzut „dacă există și cadrul legal (ca să-i dea afară – n.red.)”.

Cât despre aparatura amplasată de NIS Petrol pe drumurile din intravilanul localității, primarul Maier admite că le-a dat el acordul verbal căutătorilor de petrol și gaze. Tot spre iritarea sătenilor care l-au ales…

Printr-un comunicat transmis de o companie PR, NIS Petrol transmite că „respectă dreptul de proprietate și munca cetățenilor din această zonă. Compania a semnat acorduri cu proprietarii de terenuri și fermierii pentru accesul pe terenuri. Astfel, pentru eventuala afectare a diferitor culturi agri...

 

 



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor