Scandal pe sala spectacolului de Mica Unire, susţinut de Ansamblul Crişana

Reactualizat la:
23Comentarii
Daniel Vulcu, Eugen Ţugulea și Pasztor Sandor
Daniel Vulcu, Eugen Ţugulea și Pasztor Sandor
Într-un final, la intervenţia preşedintelui Pasztor, spectacolul „Pe al nostru steag e scris Unire” va avea loc în sala mare a Teatrului, în ciuda repetiţiilor celor de la Szigligeti.

Evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri încep în 2018 cu iz de scandal. Preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, a trebuit să intervină, sâmbătă, pentru ca un spectacol dedicat Micii Uniri să se ţină în locul unde fusese programat iniţial – adică în sala mare a Teatrului.

După ce iniţial spectacolul „Pe al nostru steag e scris Unire” fusese anunţat pentru 24 ianuarie, în sala mare a Teatrului Regina Maria, ulterior acest spectacol fusese mutat în sala Filarmonicii de Stat.

Motivul: Teatrul maghiar Szigligeti are o premieră două zile după spectacolul dedicat Micii Uniri şi avea nevoie de sală pentru repetiţii. Managerul Teatrului Regina Maria a cedat, Vulcu invocând problema decorurilor care în 24 ianuarie ar trebui să fie deja amplasate pe scenă.

Românul Ţugulea

Dacă Vulcu a considerat că scena Filarmonicii e la fel de bună pentru spectacolul dedicat Unirii prin Cuza, regizorul spectacolului, Eugen Ţugulea s-a arătat revoltat. Ţugulea a apărut surprinzător în conferinţa de presă organizată de Vulcu, pentru a-şi arăta revolta faţă de Vulcu şi faţă de colegii de la Teatrul maghiar, la pachet. Ţugulea a cerut ca maghiarii să respecte ziua de 24 ianuarie, aşa cum este respectată şi ziua de 15 martie!

„În această această instituţie şi în această ţară nu face nimeni ceea ce vrea, ci ceea ce trebuie! Trebuie să respectăm şi am respectat ziua de 15 martie, să respecte şi dumnealor ziua de 24 ianuarie şi 1 Decembrie! Dacă nu, plecăm în altă ţară!”, a cerut Ţugulea, pe un ton răspicat, punându-l pe Vulcu într-o situaţie ingrată.

„Nu înţeleg de ce trebuie să irităm şi să supărăm”, a reacţionat Vulcu, acuzându-l pe Ţugulea de „o interpretare tendenţioasă” şi „un românism exacerbat”. „Şi în care, vă jur, nu are niciun fel de amestec teatrul maghiar. Am convenit ceva, ne-am respectat cuvântul”, a încercat Vulcu să calmeze situaţia, vineri.

„Acasă suntem la Oradea, acasă suntem în România, nu suntem la Teatrul Regina Maria. În momentul în care am făcut programul, mi-am asumat acest lucru”, a mai declarat managerul Teatrului, bagatelizând importanţa locului unde se ţine spectacolul, în condiţiile în care Vulcu vede sala Filarmonicii una la fel de elegantă.

Pasztor a lămurit cu teatrele

„În urma întrevederilor avute vineri după-amiază de către dl Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean cu directorii celor două instituții de teatru subordonate, doamna Czvikker Katalin și domnul Daniel Vulcu, s-a ajuns la un consens privind modalitatea de interpretare a spectacolelor de la sfârșitul acestei luni.

Astfel, s-a stabilit că spectacolul „Pe al nostru steag e scris Unire” regizat de maestrul Eugen Țugulea va avea loc miercuri, 24 ianuarie 2018, cu începere de la ora 19.00 pe scena Teatrului Regina Maria”, a transmis Consiliul Judeţean, sâmbătă, printr-un comunicat.

Spectacolul de dans, muzică şi poezie „Pe al nostru steag e scris Unire” este oferit gratuit, făcând parte din evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor