Scene de MMA la un meci de fotbal!

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
7Comentarii
Scene de MMA la un meci de fotbal!
© Foto: Arhiva
Un meci între două echipe din partea inferioară a clasamentului Ligii a IV-a va rămâne pătat de incidentele violente care au avut loc.


Meciul CS Săcueni – CS Oşorhei s-a încheiat cu scorul 3-2, dar fotbalul a fost pigmentat cu o repriză de MMA sau K1 în care protagonişti au fost portarul Sergiu Nicoară (CS Oşorhei), un grup de spectatori şi jucătorul Cristopher Sas (CS Săcueni).

Pentru a elucida cazul am cerut părerea antrenorilor celor două echipe, prezenţi la faţa locului.

Eliminat în minutul 60 după ce a văzut al doilea cartonaş galben pentru intervenţie cu mâna în afara careului, portarul Sergiu Nicoară a pornit spre vestiar. În drumul său a fost apostrofat de un grup de susţinători ai echipei din Săcueni, iar Nicoară şi-a pierdut cumpătul.

„Era un grup de spectatori mai în vârstă, cam la 60 de ani, probabil i-au zis şi ei ceva, cert este că am văzut că se bate cineva, iar primul care a lovit a fost Nicoară. Văzând că tatăl său este lovit şi a căzut, în bătaie s-a angrenat şi Cristopher Sas. Îmi pare rău de acest incident”, s-a mărginit să declare Gergely Sandor, antrenorul Săcueniului.

„Nu ştiu cine a început pentru că eram atent la meci. Ştiu doar că Sergiu nu a ieşit pe unde trebuia spre vestiar, ci printr-o zonă din care lipsea o porţiune de gard. Am văzut că la un moment dat mai mulţi oameni erau căzuţi, că acolo a fugit şi Sas. Când am ajuns cu restul jucătorilor, Sergiu Nicoară era la pământ şi Sas îl lovea cu pumnii şi picioarele. L-a lovit urât, i-a curs sânge din nas şi din gură”, susţine Petre Gabor, antrenor la CS Oşorhei.

Comisia de Disciplină a AJF Bihor va analiza cazul marţi, urmând să audieze părţile implicate dar şi pe baza raportului oficial de joc.

„După ce a fost eliminat, Sergiu Nicoară a intrat într-un conflict fizic în afara terenului de joc, dincolo de gardul împrejmuitor, cu spectatorii prezenți acolo. Am văzut cum jucătorul Nicoară Sergiu a lovit spectatorii cu pumnii și picioarele, fiind și el lovit de către aceștia.

La un moment dat, Cristopher Sas (CS Săcueni) a fugit în afara terenului și a sărit asupra lui Nicoară, lovindu-l cu pumnii și picioarele. După ce Sas a revenit pe teren l-am eliminat și am reluat jocul”, a menţionat arbitrul Florin Marcu în raportul de joc.

Cazul este cercetat şi de poliţişti. Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „polițiștii din Săcueni s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri si alte violențe”.

Deocamdată nu s-au depus plângeri, mai transmite Alina Dinu.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor