Schelet uman descoperit intr-un parc din Arad

Schelet uman descoperit intr-un parc din Arad
Un schelet uman datând din Epoca fierului a fost găsit în Parcul Copiilor din municipiul Arad de o echipă de muncitori care efectuau nişte săpături pentru amenajarea unui nou loc de joacă.

Aceştia au descoperit, la o adâncime mai mică de un metru, mai multe oase umane. Întrucât locul unde au fost găsite oasele era situat în imediata vecinătate a intrării în incinta Complexului Muzeal Arad, muncitorii au chemat arheologii, iar aceştia au alertat la rândul lor poliţia, în vederea efectuării investigaţiilor criminalistice care se impuneau, conform normelor legale.

În cele din urmă s-a dovedit că nu era vorba de un caz de competenţa criminaliştilor, deoarece s-a stabilit că oasele găsite proveneau de la un schelet datând de acum circa 3000 de ani, mai exact din Epoca fierului. „Tracologii sunt cei care vor formula o ipoteză privind existenţa acestei aşezări, în ruinele căreia a fost găsit scheletul. După datele recoltate până acum, se pare că nu este vorba de un singur schelet însă, deocamdată, nu putem da informaţii exacte legate de această aşezare. Putem însă face o legătură cu şirul de descoperiri care s-au făcut în anul 1978, când s-au făcut săpături pentru fundaţia Hotelului Continental (Astoria), situat în apropiere, oasele descoperite în parc părând să dateze din aceeaşi perioadă, aproximativ din jurul anului 1000 Înainte de Hristos, cunoscută de arheologi drept perioada Hallstat, B1”, a precizat dr. Peter Hugel, directorul Complexului Muzeal.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase