Schimbari in fotbalul romanesc

Gheorghe Constantin
Gheorghe Constantin
Intrunit vineri, Comitetul Executiv al FRF a decis sa modifice programul campionatului intern, prima etapa a sezonului viitor al Ligii I urmand sa aiba loc pe 28 iulie 2007, iar ultima pe 10 mai 2008. Iata deciziile luate de FRF:

Au fost aprobate, la propunerea CCA, modificări ale unor dispoziţii ale Regulamentului de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor, care va fi postat pe site-ul oficial al FRF săptămâna viitoare.
• A fost aprobată noua componenţă a Comisiei Centrale a Arbitrilor, domnul Nicolae Rainea devenind preşedinte de onoare al CCA, cu drept de vot consultativ, fiind cooptat, totodată, în corpul de supervizori. Structura noii CCA este următoarea: Preşedinte – Gheorghe Constantin; Vicepreşedinţi – Marcel Lică şi Nicolae Grigorescu; Membri – Ioan Igna, Dan Petrescu, Constantin Gheorghe şi Vasile Avram; Secretar Executiv – Constantin Ştefan

• A fost aprobat programul jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a II-a şi în Liga a III-a, campionatele ediţiei 2007-2008. Barajul pentru promovarea în Liga a II-a se va desfăşura la datele de 15, 19 şi 22 iunie 2007. Barajul pentru promovarea în Liga a III-a este programat la 16 iunie 2007.

• S-a discutat proiectul de program competiţional pentru anul 2007-2008. Astfel, se preconizează:

– Etapa 1 a Ligii I să se dispute în ziua de 28 iulie 2007, până la 15 decembrie 2007 urmând să se joace şi meciurile primelor două etape din retur, adică rundele 18 şi 19. Campionatul ar urma să fie reluat, cu etapa a 20-a, la 23 februarie 2008, ultima etapă, a 34-a, urmând să se dispute la 10 mai 2008.

– Campionatul Ligii a II-a ar urma să înceapă la 11 august 2007. Se preconizează şi disputarea primelor două etape ale returului până la 8 decembrie 2007. Campionatul ar urma să se reia, cu etapa a 20-a, la 1 martie 2008 şi să se încheie, cu runda a 34-a, la 31 mai 2008.

– Campionatul Ligii a III-a ar urma să pornească la drum la 10 august 2007. Se preconizează disputarea primelor două etape ale returului până în ziua de 7 decembrie 2007. Campionatul ar urma să se reia, cu etapa a 20-a, la 29 februarie 2008 şi să se încheie la data de 16 mai 2008.

– În atare condiţii, jocurile de baraj pentru promovare în Liga a II-a ar urma să se dispute în zilele de 23, 27 şi 30 mai 2008, iar cele de baraj pentru promovarea în Liga a III-a în ziua de 31 mai 2008.

– Faza I a Cupei României ar urma să se dispute la 18 iulie 2007, iar finala, la 17 mai 2008.

• A fost aprobată modificarea art.16.7 din ROAF. Astfel, cluburile din Liga I vor putea să alinieze simultan pe teren, într-un meci, cinci jucători extracomunitari. Cluburile din Liga a II-a vor avea dreptul să aibă pe teren, simultan, trei jucători extracomunitari, iar cele din Liga a III-a doi jucători extracomunitari. În schimb, nu vor exista restricţii în ceea ce priveşte legitimarea şi folosirea jucătorilor din ţările membre ale UE



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !